La inceputul lui 2009, FCM Bacau va aniversa 60 de ani de existenta. Prima mare victorie a echipei trebuie cautata in 1956, la primul sezon de A: 1-0 in deplasare cu echipa Casei Centrale a Armatei (actuala Steaua). A fost surpriza campionatului, mai ales ca in tur, la Bacau, militarii castigasera cu 8-0!
Batranul cu parul alb isi face de lucru cu mapa din fata sa: „Nu stiu pe cine mai intereseaza fleacuri de acum o suta de ani”. Omul nu se inseala, ci exagereaza. Mai intai in minus, apoi in plus. N-au trecut o suta de ani. Doar ceva mai mult de jumatate. Cat despre asa-zisele „fleacuri”, ele compun povestea primului sezon petrecut in Divizia A de catre Dinamo Bacau, „bunicul” FCM-ului de azi. Un sezon in care bacauanii au invins la Bucuresti pe campioana CCA (actuala Steaua) cu 1-0, dupa ce pierdusera acasa cu… 8-0! Batranul cu parul alb se numeste Vasile Giosanu. Are 72 de ani, iar in urma cu 52 juca in acea echipa a Bacaului debutanta in A. Prin urmare, stie povestea pe de rost. De la un capat la altul.
A fost odata
Povestea incepe cu un an mai devreme. In 1955. Anul promovarii in A si al castigarii „Cupei oraselor la tineret”, „primul titlu national pentru Moldova”, cum titra Sportul Popular. La cea de-a doua performanta a contribuit si Vasile Giosanu. Pentru pustiul de 19 ani a fost rampa de lansare catre un post de titular la Dinamo Bacau. De meserie era fundas dreapta, dar, ca sa evite concurenta cu viitorul international Cornel Popa, a invatat sa joace si inter retras. „Misiunea mea era sa fac marcaj la coordonatorul de joc advers”, spune Giosanu. Asa a avut privilegiul de a se duela cu Petchovski sau Ion Alexandrescu.
Ratarea de la miezul noptii
Dinamo Bacau n-a avut un debut reusit in prima divizie. A retrogradat la finalul aceluiasi sezon. Piatra funerara a fost trantita de infrangerea din ultima etapa: 0-1 acasa cu Stiinta Cluj. „Am cazut si noi, si ei”, spune Vasile Giosanu, care se mai trezeste si acum in miez de noapte blestemand o ratare ce ar fi putut tine Bacaul in A. „N-a fost contra Clujului, ci a Progresului. L-am driblat pe Stirbei si, in loc sa sutez din coltul lui sase metri, am intors mingea pentru Oaida. N-a nimerit poarta. La finalul campionatului, noi am retrogradat, iar Oaida a plecat chiar la Progresul. Asta ma face sa cred ca ratarea nu a fost intamplatoare”, ofteaza omul care la debutul in A a marcat cinci goluri.
Puhoi de oameni si de goluri
Chiar daca a retrogradat, Dinamo Bacau a ramas in analele campionatului ca fiind singura echipa ce s-a impus pe terenul campioanei CCA. Minunea s-a petrecut in etapa a 20-a si era sa-i coste pe bucuresteni titlul de campioni.
In tur militarii facusera instructie cu Giosanu si compania: 8-0 chiar la Bacau. Partida s-a jucat pe „Letea”, acolo unde au fost montate mai multe megafoane, iar de jur imprejurul arenei, „poate nu va vine sa credeti, doamnelor si domnilor, dar s-au ingramadit nu mai putin de 8000 de oameni”. Puhoi, nu alta! „8000 de spectatori, dar si opt goluri pentru CCA. Echipa mare, cu zece oameni in nationala care invinsese ceva mai devreme la Belgrad, Iugoslavia, cu 1-0. Ne-au naucit”, povesteste Vasile Giosanu.
Bagati in sedinta
Dupa acel 0-8, Giosanu nici n-a vrut sa mai iasa din casa. A fost totusi nevoit sa o faca. La club era sedinta mare. Se cautau explicatii. Vinovati. Asa s-a zvonit ca portarul Munteanu ar fi fost beat. Cand i-a venit randul la cuvant, atacantul Cretea a ridicat din umeri: „Nu stiu cauza, dar va spun ce a fost: minutul 3, 1-0 pentru CCA, Cretea n-a atins mingea. Minutul 7, 2-0 pentru CCA, Cretea n-a atins mingea. Minutul 15, 3-0 pentru CCA, Cretea tot n-a atins mingea. Si ca mine au fost si altii… Dupa aceea, am mai atins-o si noi, dar golurile le-au dat tot ei”. Intamplarea e relatata de regretatul Constantin Cincu, in cartea sa „Patru decenii de fotbal la Bacau”.
Cu ochii inchisi
Ce pretentii putea avea in returul de la Bucuresti o formatie care fusese invinsa in tur, acasa, cu 8-0? „Nu era loc de iluzii. Stiam insa ca trebuie sa facem pe dracul ghem si sa nu mai luam opt. Era o chestiune de onoare”, relateaza Vasile Giosanu, care inchide ochii si isi aminteste tot. Drumul cu trenul pana in Capitala…Noaptea petrecuta la hotelul Ministerului de Interne, fostul „Stanescu”…Soarele de septembrie…Vuietul tribunelor de pe fostul 23 August. Si, mai ales, golul, singurul gol. Golul bacauanului Hulea, golul care a aruncat in aer CCA-ul si intregul campionat. „Parca a fost ieri”, zambeste Vasile Giosanu, deschizand ochii.
La o singura poarta
Prin urmare, 1-0 dupa 0-8. Dar nu numai atat. Din minutul 20 bacauanii au jucat in zece. S-a accidentat stoperul Weber. Menisc. Nu erau permise inlocuirile, asa incat Weber a mai ramas un timp pe extrema, ca sa fie la numar. Apoi a iesit definitiv. Mai mult. In minutul 50, CCA a ratat un penalty. Onisie a tras in dreapta, dar portarul Campeanu (inlocuitorul lui Munteanu, cel cu…sticla din tur) a ghicit si a aparat. Si inca pe atat. Meciul s-a jucat practic la o singura poarta: cea a Bacaului. O spune si Vasile Giosanu: „A fost asediu, dar am rezistat. Golul l-am dat la unul dintre putinele contraatacuri. Oaida i-a pasat lui Hulea, iar acesta l-a afulgerata pe Voinescu cu un sut sub transversala”.
Daca n-ar fi, nu s-ar povesti
Ce a urmat dupa acea victorie istorica? Un meleu de suporteri ai lui… Dinamo Bucuresti, contracandidata CCA-ului la titlu, care l-a purtat pe Vasile Giosanu de la mijlocul terenului si pana la vestiare. O masa bine stropita la un restaurant din centrul Capitalei. 1500 lei prima. „Un salariu la acea vreme”, precizeaza Giosanu. Si a mai urmat o infrangere cu 1-3 la Oradea (gol Giosanu), o victorie acasa cu 5-0 contra Stiintei Timisoara si, in fine, acel 0-1 cu Stiinta Cluj care a trimis echipa bacauana in B. Asa se incheie povestea primului sezon al Bacaului in Divizia A. „Fleacuri de acum o suta de ani”, cum le numeste Vasile Giosanu. Sa nu-l credeti, chiar daca tot ce a povestit e cat se poate de adevarat!
Dan Sion
