Merg afacerile si in comunele din est
Aflati de doua decenii in asteptarea capitalismului, edilii de la tara fac drumuri, trag apa, extind retelele electrice. Daca exista infrastructura, spera ei, investitorii vor deschide afaceri, tinerii vor avea de lucru, comuna va inflori. Au in minte satele din Occident, in care toti locuitorii sunt prosperi si fericiti. Ziua aceea nu e chiar asa departe.
Unul dintre obiectivele majore ale edililor din mediul rural este atragerea agentilor economici. O firma puternica, in comuna, inseamna taxe de concesionare, de autorizare, chirii, impozite pe salarii, mai exact venituri la buget si locuri de munca. In majoritatea comunelor, singurii investitori sunt proprietarii societatilor agricole, care au achizitionat utilaje moderne si lucreaza pamântul.
“Daca ar veni, eu le-as oferi facilitati, spatii, as munci si voluntar trei-patru zile pe luna, dar nu vin”, afirma Ionel Galatanu, primarul din Odobesti. Singura firma prezenta, aici, e Agrotib SRL. “Daca nu ar fi aceasta, peste 80 la suta din terenuri ar fi pârloaga, arata edilul. Tinerii au plecat, iar populatia e imbatrânita si nu mai are putere. Din pacate, alti investitori nu avem! A fost Dona Doni, care facea parchet si mobila, dar a plecat. Spatiul a fost cumparat de niste italieni care trec rar prin comuna. Alta firma, Conespan, a fost executata de banca.”
Firmele se dezvolta si fac pui!
Timp de doua decenii, cu tot angajamentul primarilor ca le vor oferi terenuri si spatii de productie la chirii modeste, investitorii nu s-au inghesuit la tara. De ceva vreme, totusi, mai ales in zonele cu resurse, au inceput sa se infiripe afaceri.
“Avem o firma de prelucrarea lemnului, Lera Wood, doi agenti agricoli de capacitate mare, Agrotib si Agrodinamic, si cinci tineri fermieri, care au solicitat fonduri europene, arata Gh. Andries, edilul din Plopana. Firma-mama Lera Wood a deschis trei firme mici, care au proiecte si care s-au angajat sa infiinteze câte 15 locuri de munca fiecare.” Edilii si-ar dori fabrici de incaltaminte, confectii, utilaje s.a., dar stiu ca dezvoltarea agriculturii si a prelucrarii produselor agricole e unica sansa a comunelor izolate. “Profesia mea e de inginer agronom, arata Andries. Am lucrat intr-un IAS care avea 3 ferme pomicole, producea o mie de tone si stiu ca Plopana are un mare potential agricol. Cât priveste firma de prelucrarea lemnului, pot spune ca a ales bine locatia intrucât zona e foarte bogata in paduri, ceea ce ofera materie prima aproape de locul de prelucrare.” Edilul afirma ca ar fi de dorit ca bugetul local sa fie alimentat mai mult de la agentii economici si mai putin de la populatie: “Din acest motiv stimulam societatile. In plus, comuna, fiind intr-o zona defavorizata, ofera un punctaj suplimentar celor care depun proiecte europene.”
Lipsesc tractoristii si mecanicii
De ce ar veni un agent economic intr-o comuna de la “marginea lumii”, mai exact de la granita cu judetul Vaslui? Pentru teren, care e ieftin si mult. Convingerea edililor e ca terenul din apropierea oraselor va fi tot mai scump si mai putin. Pentru a-si ridica fabrici si depozite, investitorii vor ajunge si la Plopana, Odobesti sau Colonesti. Exista si cladiri gata construite, foste CAP, SMT etc., care stau goale. Un alt atuu ar fi ca, pe dezvoltare rurala, se vor putea accesa fonduri si in viitor. Taxele sunt mai mici aici, dar ar costa mai mult transportul. Mâna de lucru e mai ieftina, dar nu se gaseste. “O mare problema e gasirea muncitorilor calificati, spune Nicolae Nistor, administratorul Agrotib, care a venit la IAS Traian in 1987 ca sa stea o luna si a ramas pe viata. Odata cu desfiintarea scolilor profesionale, au disparut tractoristii si mecanicii, iar noile masini sunt complicate, au senzori, computere de bord, sunt adevarate uzine pe roti.” Prin urmare, calificarea la locul de munca e mai dificila. Ar trebui ca administratia, scoala si societatile comerciale sa colaboreze mai strâns, asa incât, tinerii sa se pregateasca exact in meseriile pentru care exista cerere in comuna, afirma Nicolae Nistor. De altfel, toti – primari, oameni de afaceri, consilieri, profesori etc. – spera ca, in doi-trei ani, comunitatile rurale se vor agrega si se vor dezvolta, iar binele public si binele individual vor merge in aceeasi directie.
Silvia Patrascanu
