Saptamana plina la Colegiul Economic "Ion Ghica"
Perioada 23-27 mai este dedicata Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacau. Toate aceste zile vor fi marcate de manifestari memorabile specifice acestui eveniment.
Luni, 23 mai, absolventi ai colegiului, generatia 2007-2011, vor participa la Ziua Portilor Deschise, proiect amplu initiat de Universitatea "V. Alecsandri” Bacau. Elevii vor fi însotiti de catre profesorii diriginti care, de altfel, i-au coordonat permanent în astfel de actiuni, printre care si marile targuri nationale de prezentare a ofertei educationale a universitatilor din tara si strainatate. "Miercuri, 25 mai, va fi ziua simbolica a absolventului. La Casa de Cultura Bacau va fi organizat cursul festiv al Colegiului Economic «Ion Ghica» începand cu ora 10. Conducerea, cadrele didactice, parintii, invitatii vor lua parte la defilarea absolventilor în robe, urmata de activitati specifice în spatiul indicat", a explicat prof. Neculai Terente, director CN Economic "Ion Ghica" Bacau. Actiunea de la Casa de Cultura „V. Alecsandri” Bacau va debuta cu un cuvant – înainte al directiunii, continuand cu un program artistic – majorete si dans, momente reprezentative pentru fiecare clasa din an terminal – a XII-a si a XIII-a (alocutiuni, momente artistice, prezentari PowerPoint). Sarbatoarea colegiului va continua joi, 26 mai, cu manifestarile dedicate exclusiv "Zilelor scolii", activitati pe diverse paliere – sportive, de consiliere si orientare, artistice, stiintifice – sustinute de catre elevii colegiului sub coordonarea tuturor cadrelor didactice. "Vineri, 27 mai, va fi, cu siguranta, cea mai semnificativa zi din ultimii ani pentru Colegiul Economic Bacau. Debutul va fi marcat de o vizita detaliata în colegiu între orele 9.00-10.00, invitatii avand posibilitatea de a remarca în mod concret activitatea acestei scoli dominate de profesionalism", a mai precizat directorul unitatii de invatamant. Tot vineri, de la ora 10 la Ateneu Bacau invitatii iau parte la o actiune ce va cuprinde: cuvant inainte al directiunii, însumarea rezultatelor notabile ale scolii si realizarilor semnificative, program artistic. Invitatii din toate segmentele importante ale comunitatii (fosti elevi si actuali, fosti directori si profesori, personalitati din aparatul administrativ bacauan) se vor alatura unei sarbatori pretuite, mai ales, de cei care reprezinta cu mandrie Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacau. Ca o încununare a efortului, dupa ora 14 va avea loc la Complexul Valea Budului un schimb de impresii asupra celor desfasurate pe parcursul unei saptamani în cinstea unei scoli importante, Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacau, cu surprize placute pentru participanti.
Roxana Neagu















