vineri, 5 decembrie 2025

25 ani de slujire arhierească pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim  

Sub semnul bucuriei Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, astăzi, 1 mai 2025, se împlinesc 25 ani de slujire arhierească pentru unul dintre ierarhii, teologii și oamenii de cultură bine-cunoscuți ai Bisericii Ortodoxe Române, căreia îi slujește cu deosebită jertfelnicie și demnitate ca Ierarh al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Cu un sfert de secol în urmă, în a doua zi de Paşti a anului 2000, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim era chemat din Capitala Franţei în Cetatea lui Roman Vodă la împlinirea unei misiuni de o importanţă covârşitoare pentru Biserica din această parte a Moldovei Muşatinilor.

Cu o dezinvoltură absolut uimitoare, Înaltpreasfinția Sa a reușit să rămână fidel celei mai adânci Tradiții creștine, pe care o cunoaște erudit în toată amploarea ei, și, în același timp, perfect adecvat pluralei realități a vremii, pe care o traduce inspirat, magistral și cu înalt folos comunitar.

Știindu-I glasul rostitor, grija retorică și așezarea în punctualitatea ideilor, prezența Sa publică ilustrează exemplar și vocația teologiei lucid angajate social, una dintre cele mai reconfortante și isanificatoare spiritual, capabilă să convertească vertiginos atenția scepticului om post-creștin asupra actualității uluitoare a creștinismului și a miezului fierbinte al acestuia. 

Întru mulți ani, rodnici, ocrotiți și ocrotitori, Înaltpreasfinția Voastră! 

Prof. dr. Adrian Alexandrescu

 



spot_img