Ziua nationala a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunând în ziua de 10 mai 1866 juramântul în fata adunarii reprezentative a Principatelor Române Unite, iar 11 ani mai târziu, el a proclamat în fata parlamentului. Dupa abdicarea regelui Mihai din decembrie 1947, a fost adoptata o noua zi nationala si anume ziua de 23 august, sub numele de ziua insurectiei armate antifasciste, începutul revolutiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
Aceasta a fost ziua nationala a României pâna în 1989. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, ziua de 1 decembrie a fost adoptata ca zi nationala si sarbatoare publica în România, cu trimitere la Proclamatia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, prin care s-a unit Transilvania, Banatul, Crisana si Maramuresul cu România.
Totusi, deoarece alegerea acestei zile aduce afront minoritatii maghiare din România, probabil ar trebui ca o alta zi sa fie ziua nationala a României si anume una în care toti românii, indiferent de nationalitate, sa fi avut acelasi gând, aceeasi simtire si aceleasi idealuri, o zi în care cu totii, români, unguri, sasi, svabi, tigani, evrei, sârbi, ucrainieni etc. sa fi fost împreuna. Chiar si în 1990, opozitia anticomunista din România a pledat pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sarbatoare nationala, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.
Prezent la Bacau în cadrul unui simpozion pe teme interdisciplinare, domnul conf. univ. dr. Tiberiu Socaciu, de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, a binevoit sa ne raspunda la câteva întrebari privind opinia dumnealui despre ziua nationala a României.
Buna ziua, domnule profesor! Care este parerea dumneavoastra cu privire la modul cum sarbatoresc concetatenii nostri ziua nationala?
Buna ziua! Din pacate, orice sarbatorire, orice serbare, orice motiv de a opri cotidianul este fructificat/fructificata la maximum de popor. Stramosii Europei, romanii aveau trei tipuri de sarbatori: conciptivae, stativae si imperativae, care le unpleau calendarul de la Janus la Saturnalii numai cu „zile rosii”. Ca buni urmasi ai Romei, musai sa „sarbatorim” si noi în stilul clasic „panem et circum”. Un fost ziarist de presa scrisa (acum e în audiovizual) relata despre un 24 ianuarie la Iasi, când a abordat un barbat îmbracat relativ corect, pe care l-a intrebat: „Ce se sarbatoreste aici?”. Raspunsul a fost halucinant, ceva de genul: „Dom’le, aici da primarul fasole cu cârnati, iar mai încolo cânta Fuego…”.
Credeti ca 1 decembrie este o zi aleasa bine pentru o zi nationala?
Sincer, nu cred. Si nu voi veni cu argumente hibernale. Parerea mea este ca, daca tot au ales 1 decembrie 1918, ar trebui sa ne punem întrebarea de ce 1 decembrie 1918 si nu 28 noiembrie 1918 (Bucovina) sau 27 martie 1918 (Basarabia)? Impresia mea este ca simbolistica aleasa de unii (vezi pritocirea primei constitutii postdecembriste) a fost de a arata „unora” cine este stapânul, prin atârnarea trofeului ardelean la cingatoare. Daca tot suntem la momentul unificator, probabil ca o data mai corecta ar fi 24 decembrie 1918, data decretului regal de „acceptare a unirii” Transilvaniei (în sens larg), Basarabiei si Bucovinei. Si daca nu 24 decembrie – oh tempora, dar totusi, suntem atât de nationalisti -, de ce nu alipirea Jimboliei din 1924? Si ca sa nu dau apa la moara disputei pro/anti-regaliste, nu voi propune 10 mai ca zi nationala: ziua nationala trebuie sa fie un motiv de amintire a unui moment când am fost cu totii de aceeasi parte a baricadei, indiferent daca erai tigan, evreu, român, ungur, sas sau svab! Care a fost acel moment? Musai un „proiect national”: 22 decembrie 1989…
Dar pica tot iarna…
Aveti dreptate! Dar ce ne opreste sa avem si noi, ca ungurii vreo trei sarbatori nationale, în care una sa fie primavara sau vara si vreo 2 imnuri (doar unul fiind cel oficial)?
Ana-Maria Patrascu si Mihaela Duma, Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacau
