Începutul săptămânii aduce o mare sărbătoare pentru pompierii băcăuani, Ziua Pompierilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău organizând o serie de activități dedicate acestui eveniment.
„Pentru sărbătorirea zilei de 13 septembrie avem pregătite o serie de activități ce se vor desfășura atât cu public cât și intern, doar cu personalul unităţii. În cursul săptămânii trecute s-a desfășurat «Cupa 13 Septembrie» la tenis de masă.
De asemenea, începând de joi, 9 septembrie, timp de doua zile s-a desfășurat campionatul de minifotbal. La competiție au participat echipe din cadrul subunităților”, a declarat maiorul Andrei Grecu, purtător de cuvânt al ISU Bacău.
Activitățile dedicate Zilei Pompierilor au continuat duminică, 12 septembrie, în intervalul ora 10.00 – 16.00, în centrul municipiilor Bacău, Onești și Moinești unde pompierii băcăuani au fost prezenți cu tehnică și accesorii pentru a fi prezentate publicului larg.
„Totodată, în perioada 13.09. – 17.09.2021, în intervalul orar 10.00 – 14.00, la toate subunitățile din cadrul ISUJ Bacău se va desfășura activitatea Zilele Porților deschise”, a mai spus maiorul Andrei Grecu care a precizat că luni, 13 septembriei, la Centrul de Afaceri se va desfășura o festivitate dedicată acestei zile în cadrul căreia vor fi avansări în grad înainte de termen și recompensarea cadrelor care s-au remarcat pe timpul misiunilor desfășurate.















