Pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, toate instituțiile de spectacol au un program special și unele dintre ele difuzează tradiționalul mesaj adresat lumii cu acest prilej de către o personalitate marcantă a artei teatrale. Artă care este una dintre cele mai dificile și complexe, pentru că în cazul ei, amintesc spusele lui Peter Brook, se stabilesc mai multe tipuri de legături. Între actor și viața lui interioară,între actor și partenerii lui de scenă și între toți aceștia și public.
Teatrul este o artă vie, desfășurată în prezența artistului, aflat într-o relație directă cu spectatorii săi. Acolo vezi întâmplări cu oameni și afli multe adevăruri despre ființa umană, despre lume, despre vremea și tipul de societate în care trăiești, despre frumusețe și mizerie, pentru că teatrul le oglindește pe toate. În întunericul sălii te confunzi cu personaje, ai sentimente, trăiri, emoții, te bucuri sau te întristezi, participi, ai o nouă experiență de viață și pleci îmbogățit spiritual. Dar, să mă întorc la mesajul dedicat Zilei Mondiale a Teatrului, rostit în acest an de Carlos Celdrán, apreciat regizor, dramaturg şi profesor universitar, care trăiește și lucrează la Havana,în Cuba, dar este cunoscut peste tot în lume.
„Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre seară de seară, din colţurile cele mai diverse ale oraşului meu, pentru a ne însoţi şi a împărţi cu noi câteva ore, câteva minute. Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viaţa, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi şi când renasc şi înţeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăieşti clipe efemere de adevăr pur, când ştii că tot ceea ce spui şi faci sub lumina proiectoarelor este adevărat şi reflectă eul tău cel mai profund şi mai personal. Patria mea teatrală, a mea şi a actorilor mei, se ţese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măştile, retorica, teama de a fi ce suntem și ne dăm mâinile în întuneric.[…]
Când am înţeles că teatrul este o patrie în sine, un imens teritoriu ce cuprinde lumea toată, a luat naştere înlăuntrul meu o hotărâre, care era totodată o eliberare: nu trebuie să te depărtezi, nici să te mişti din locul unde te afli, nu trebuie să fugi şi nici să te deplasezi. Publicul este acolo unde exişti tu. Acolo îţi sunt alături colegii de care ai nevoie. Acolo, în afara căminului tău, se găseşte toată realitatea ta zilnică, opacă şi impenetrabilă.
Şi-atunci lucrezi din aparenta imobilitate în care te afli, pentru a construi una dintre cele mai măreţe călătorii, ca să refaci Odiseea, legendara călătorie a argonauţilor: eşti un călător imobil care nu încetează să accelereze densitatea şi rigiditatea lumii tale reale. Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ţie. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătoreşti prin ei, prin emoţiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezeşti şi le pui în mişcare”.
Această călătorie către noi înșine și către semenii noștri, comuniunea de gânduri și de sentimente sunt secretul teatrului, magia și perenitatea lui.
