25 aprilie 2024
OpiniiEditorialZiua copiilor care spun, dar și fac lucruri trăsnite

Ziua copiilor care spun, dar și fac lucruri trăsnite

Vedem, auzim și citim aproape zilnic despre elevii olimpici care cuceresc periodic medalii în marile concursuri naționale sau internaționale. Pare a fi dintr-o lume aparte, a unor minți care se anunță strălucite. Cinste lor și celor care îi formează!
Copiii s-au dovedit dintotdeauna minunați prin ceea ce pot spune și prin ceea ce pot face, chiar dacă ar fi lucruri trăsnite.
Dar, despre copiii inventatori se aude parcă prea puțin. Lumea a luat act de astfel de fenomene și, în fiecare an, pe 17 ianuarie, este sărbătorită Ziua Copiilor Inventatori (Kid Inventors’ Day). Ziua aceasta a fost instituită în cinstea lui Benjamin Franklin, care la 12 ani a inventat primele înotătoare.

Și România are exemplele ei în acest sens. Iată-l pe cel mai recent, recunoscut în acest an ca remarcabil chiar la Salonul de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara. Unui copil de numai trei i-a fost omologată o invenție. Copilul – se spune – a inventat din joacă, lansatorul de baloane de săpun. Pare hilar, la prima vedere, pentru că lansatoare de baloane de săpun am văzut și folosit de multă vreme. Dar, cuvântul juriului unui salon de inventică are greutatea lui.

S-a întocmit și un top cu zece invenții uimitoare ale copiilor: trambulina (inventată în 1930 de un puști american de 16 ani), umbrela răcoroasă (copil de șase ani din Singapore), lingurița comestibilă (fetiță de șase ani din SUA), cortul care colectează energia solară (două fetițe de 8 și 9 ani din SUA, în 1960), scăunelul pliabil (1992, SUA, fetiță de 11 ani), hârtia fosforescentă, scutecul cu buzunar (fetiță de 8 ani), mingea de baschet pentru începători, înghețata pe băț, căștile călduroase.

Cam toate au devenit deja lucruri obișnuite.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri