Două minore din județul Vrancea, în vârstă de 12 și 15 ani, au fost găsite de polițiștii băcăuani sub un pod, în apropierea unei păduri de la limita județelor Bacău și Vrancea, după ce ar fi plecat de acasă fără acordul părinților și ar fi mers pe jos peste 15 kilometri.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, fetele au fost depistate vineri, 23 mai, în jurul orei 16:30, de o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
„Polițiștii au depistat sub un pod două minore în stare de panică, în preajma unei păduri, la limita cu județul Vrancea”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.
Oamenii legii le-au stabilit identitatea și au constatat că cele două fete sunt din județul Vrancea. Din primele verificări a reieșit că acestea ar fi plecat voluntar de la domiciliu, fără acordul părinților.
După ce s-au asigurat că minorele sunt în afara oricărui pericol și nu au nevoie de îngrijiri medicale, polițiștii băcăuani le-au predat colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea pentru continuarea verificărilor și luarea măsurilor legale care se impun.

















