marți, 23 decembrie 2025

Zilele Școlii Gimnaziale „Constantin Platon”

La Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău e săptămâna „Școala Altfel”. Printre multele activități propuse, un impact deosebit pentru elevi și nu numai a avut activitatea „Educație în culori” cuprinsă și în proiectul „Educație deschisă tuturor” desfășurat în parteneriat cu UNICEF România.

Activitatea este coordonată de prof. Maria-Manuela Neculcea și urmărește implicarea elevilor în zugrăvirea zidului împrejmuitor curții școlii (120mp) în culori și imagini vesele, cu mesaje motivaționale și educative care să atragă copiii și părinții către o școală prietenoasă.

„Zidul se află într-o zonă unde sunt amplasate bănci, unde copiii își petrec o parte din recreație și părinții împărtășesc opinii la final de orar școlar. Se creează astfel un spațiu unde părinții și copiii socializează, se relaxează”, a explicat profesorul coordonator. Elevii vor lucra pe grupe de lucru, sub îndrumarea profesorilor, realizând mai întâi schițe de lucru, apoi aplicând picturile pe zid, conform acestora.



Temele alese, ideile, mesajele motivaționale transmise prin desene, poveștile din spatele lor sunt stabilite de copii, profesorii implicându-se doar ca persoane de sprijin.

Rezultatele așteptate urmare a acestui demers sunt stimularea comportamentului creativ și dezvoltarea posibilităților individuale de comunicare, care să înlesnească punerea rezultatelor creației la dispoziția școlii, crearea unui mediu educațional primitor, în care elevii să inter-relaționeze într-o manieră non-formală, punerea în valoare a aptitudinilor artistice ale elevilor școlii, stimularea sentimentului de apartenență la colectivitate și la școală ca instituție, ca loc ce îi definește și le aparține. Toate aceste activități educaționale se vor finaliza pe 21 mai 2018, de „Ziua Școlii”.



spot_img