vineri, 26 decembrie 2025

Zeci de familii nevoiase au doua polite de asigurare a locuintei

Aproape o treime dintre familiile beneficiare de ajutor social au o locuinta. Ele (2.212 familii din 7.500) au asigurare obligatorie impotriva dezastrelor naturale. In cazul beneficiarilor de ajutor social prima de asigurare obligatorie a locuintei se retine automat din banii cuveniti pentru ca sunt saraci. Aproape 80 au si asigurare facultativa.

Din vara anului 2011 incoace, pierderile materiale provocate de eventuale inundatii vor fi recuperate intr-o masura mai mare ori mai mica de catre cei afectati. Pâna si o parte dintre beneficiarii de ajutor social vor primi despagubiri, in cazul in care, Doamne fereste!, vor avea de suferit din cauza unei calamitati naturale, deoarece si ei au asigurare obligatorie pentru casa in care locuiesc. Daca multe dintre familiile care obtin venituri nu au incheiat polita de asigurare obligatorie pentru locuinta, in schimb, toti beneficiarii de ajutor social care detin casa au un asemenea act. In prezent, dintre cele aproape 7.500 de familii care iau ajutor social, 2.212 au o locuinta si polita de asigurare pentru ea. Cum era de asteptat, cele mai multe dintre acestea, adica 1.902, au o casa din paianta, chirpici ori valatuci. Ele au platit prima de asigurare de tip B prevazuta de lege, adica 10 euro. Pentru aceasta suma, polita de asigurare (despagubirea maxima) este de 10.000 euro. Restul de 310 familii detin o locuinta cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn, cu peretii exteriori din piatra sau caramida, si au achita o prima de asigurare de 20 euro (de tip A) pentru o polita de 20.000 euro. "Toate aceste peste 2.000 de familii sunt asigurate la firma PAID, ne-a declarat Cristina Ciobanu, directorul Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau. In cazul in care au fost ori vor fi afectate de calamitati naturale, ele se vor adresa acestei firme pentru a fi despagubite." Surprinzator, dintre aceste familii care au venituri extrem de modeste, la limita subzistentei, unele si-au facut si un alt tip de asigurare, mult mai scumpa. Dintre ele, 78 au polite facultative la diverse alte societati de asigurare, decât firma PAID. Ele au scos mai multi bani din buzunar, dar si polita de asigurare facultativa acopera mult mai multe riscuri decât cea obligatorie. Aceasta este numai impotriva dezastrelor naturale, respectiv a cutremurelor, alunecarilor de teren si a inundatiilor.

Vor, nu vor, trebuie sa plateasca prima

Asadar, mai mult de o treime dintre saracii judetului au o locuinta si sunt protejati impotriva dezastrelor naturale printr-o polita de asigurare. Initial, totusi, mult mai multe familii dintre cele beneficiare de ajutor social figurau cu polita de asigurare obligatorie. La 1 august 2011, când legislatia in domeniu a intrat in vigoare, potrivit listelor transmise de catre primarii la AJPIS Bacau, 393 de beneficiari de ajutor social aveau asigurare de tip A si 4.896, de tip B. In total, erau asigurate obligatoriu 5.289 familii fata de 2.212, in prezent. Scaderea aceasta este urmare a faptului ca peste 3.000 de familii dintre cele mai bine de 5.000 au iesit din rândul beneficiarilor de ajutor social, deoarece nu mai indeplinesc conditiile legale pentrui a-l primi. Dar ele au asigurarea valabila. Plata primelor de asigurare a fost facuta in vara anului 2011 pentru toate cele 5.289 de familii de catre Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale in contul PAID-Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale, pe baza listelor cu beneficiarii de ajutor social. Sumele achitate drept prima de asigurare pentru aceste familii au fost recuperate treptat de la ele. "Polita incheiata in vara anului trecut expira la 1 septembrie 2012, a mai spus directorul AJPIS. Legislatia nu s-a modificat, astfel ca procedura este aceeasi." Pentru noua polita de asigurare care va fi incheiata inainte de expirarea celei actuale, suma care va fi achitata urmeaza sa fie retinuta tot din ajutorul social. Lunar se va recupera o treime din acesta pâna la acoperirea primei de asigurare. In cazul in care unii vor iesi din plata dreptului, ei vor fi obligati sa restituie agentiei suma datorata.
Elena Tintaru





spot_img