Interviu cu Laura Manoliu, studenta in anul II la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, de la Universitatea Politehnica Bucuresti

– Sefa de promotie in anul 2011 la Colegiul National “Ferdinand” Bacau, acum studenta in anul II la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din Bucuresti, o specializare mai degraba pentru baieti. De unde pasiunea pentru tehnica?
– Pasiunea pentru tehnica! Nu stiu, mi-a placut foarte mult fizica in liceu, am participat mereu la olimpiade nationale, la concursuri de fizica si, imbinata cu matematica, care de asemenea mi-a placut…
– Din familie, dupa cate stiu.
– Din familie, da, si asa mi-am ales acest drum. Electronica este de viitor, toate aparatele sunt construite pe modele electronice.
– De la inceput ai ales ca domeniu cercetarea?
– Da, imi place foarte mult. Citesc studii, articole, scriu, e drept ca la inceput. Deocamdata nu este obligatie de studiu, nu avem in programa cercetare, poate mai tarziu, insa cu siguranta la master, la doctorat. Mai vad, am timp sa ma orientez.
– Vorbeam de anii de liceu, de pasiunea pentru fizica. Cine ti-a fost profesor, mentor, care te-a indrumat spre ceea ce faci acum?
– Doamna profesoara Nicoleta Vascan, o profesoara excelenta, un dascal adevarat, care mi-a fost si diriginta. In gimnaziu am mers si la olimpiade de matematica, la sugestia mamei, care este profesoara de matematica, insa nu mi-a fost profesor la scoala si a fost foarte bine. Matematica devenise prea abstracta, prea teoretizata pentru nivelul meu de atunci, m-am lasat si m-am axat pe fizica. M-a stimulat foarte mult si tata, care este inginer, el m-a atras spre aceasta disciplina. El a lucrat putin la fosta Metalurgie, la Centrul de calcul, iar acum este la o societate de mentenanta a retelelor de transport energie.
– Inca din anul intai de facultate ai fost cooptata in echipa Xprojects. Vorbeste putin de acest proiect, de proiecte, de obiective.
– Pe membri acestei echipe i-am intalnit la Targul de carte Gaudeamus, expuneau acolo anumiti roboti, componente, proiecte pe care ei le-au facut. Mi-a placut mediul de acolo, echipa si l-am intrebat pe seful echipei Theodor Milian, cum as putea face parte din echipa. Mi-a spus simplu: trimite un CV. L-am trimis imediat, cu o recomandare foarte buna venita din partea domnului profesor Bararu, de la Constanta, cel care se ocupa de multi ani de elevii cu inclinatie si pasiune pentru fizica. In fiecare an merge cu o echipa, cu proiecte la NASA si de fiecare data se intoarce cu premii, cu medalii. L-am reintalnit la acel targ de carte, m-a recunoscut si m-a recomandat echipei Xprojects, astfel am fost primita mai usor.
– PrimuLaura-Manoliu-Centrul-Spatial-din-Olandal tau proiect, prima participare a fost la un concurs organizat la NASA. Despre ce a fost vorba?
– Trebuia sa construim un robotel, care sa sape pamant, sa-l deverseze intr-o cuva, sa se deplaseze peste obstacole, totul simulat intr-un laborator de la NASA. Am fost singura echipa din Romania si din Europa. Cele mai multe proiecte au fost din SUA, Asia, Canada. Eram foarte optimisti, insa ne-am clasat doar printre primele 10 echipe, din cele 30 cate au participat. Ceva nu a mers, nu am avut cred experienta in asemenea competitii. Am fost oarecum dezamagiti de rezultat, insa a fost o buna experienta pentru noi, pentru echipa. A fost frumos. Am cunoscut multi studenti foarte buni, programatori de exceptie. Am ramas impresionata de nivelul, de preocuparile multor studenti din facultatea noastra, de la alte facultati, cum este cea de automatizari-calculatoare. Eu m-am integrat in echipa, m-am ocupat de partea electronica si de site-ul echipei, de pagina de Facebook. Cum se intampla la orice esec, am considerat ca seful este vinovat si…echipa s-a destramat. Nu mai suntem asa uniti.
– Ce a urmat, eu stiu ca nu te-ai dat batuta…
– Pasiunea ramane odata ce samburele a incoltit. Impreuna cu alti patru tineri am format o noua echipa si am propus un proiect Agentiei Spatiale Europene. Concursul dureaza doi ani si echivaleaza cu o teza de doctorat. La acest cconcurs au fost sute de aplicatii. Noi am pornit dintr-o joaca. Am vazut anuntul pe site-ul Agentiei Spatiale Europene si am zis sa trimitem si noi o propunere. Tema era sa trimiti un experi­ment, care, daca va fi acceptat va fi trimis cu o racheta in spatiu. Am trimis experimentul nostru care, pe scurt, consta in sudarea unor metale cu laser. Aveam informatii ca rachetele, in spatiu, sufera diferite defectiuni prin lovirea de meteoriti. Procedeul nostru era de lipire in spatiu atunci cand statia spatiala europeana va fi construita. Au mai fost cercetari in aceasta directie, dar nu cu lasere de putere mica, mult mai mica decat este folosita pe Pamant. Am facut calcule si am ajuns la concluzia ca, pentru siguranta persoanelor care il folosesc este nevoie de un laser de cinci wati, dioda-laser. Din sutele de aplicari au selectat sase, iar echipele au fost invitate sa le prezinte in Olanda. Am fost, spre bucuria noastra, printre cele sase. Am facut parte din echipa de patru care a mers in Olanda, unde 14 specialisti in astronautica, cosmologie, electronica, telecomunicatii, materiale speciale au urmarit expunerea noastra, prezentarea proiectului. Eram cei mai mici, toti ceilalti erau doctoranzi, doctori, masteranzi. Acum lucram la proiect, iar pe 18 ianuarie trebuie sa trimitem designul preliminar, apoi mergem in Germania o saptamana, la pregatire si instruire. Este vorba de o cercetare stiintifica, dupa aceea trebuie sa facem proiectul propriu-zis. O parte din proiect este finatat de ei, insa cea mai mare finantare a lor este “sfatul specialistului”, restul este a noastra.
– Exista loc, preocupari in acest domeniu in Romania? Stie cineva de voi, de preocu­parile voastre?
– Da. Dupa calificare, dar si inainte, cei de la Institutul National de Fizica, Plasma si Laseri de la Magurele au fost foarte receptivi si amabili,
ne-au pus la dispozitie tot ce aveam nevoie pentru cercetarile preliminare, ne-au ajutat si indrumat, ne-au pus la dispozitie laboratoarele lor cu laseri.
– Dar profesorii de la Facultate stiu, cum au reactionat?
– Deocamdata, multi nu au aflat. Cei care stiu de “joaca” noastra, sunt foarte entuziasmati. Ne sprijina cu profesioalism, cu competenta prof. univ.dr. Mihai Stafe, de la Universitatea Politehnica, doamna Ionelia Voiculescu, tot de la Universitate, cea care ne-a ajutat cu materialele pentru experiment, cat si cercetatorii Dan Dumitras, Ana Maria Bratu si Mihai Virgil Patachia, de la Magurele. Tuturor le multumim din suflet.
– Sa inteleg ca in facultate, la nivelul universitatii exista preocupare pentru initiativele studenti­lor, observi, simti ca s-a creat o atmosfera de studiu, de cercetare, de finantare a inteligentei roma­nesti? Impresia noastra este ca nu prea se face carte. Care este perceptia ta din interior?
– Partea negativa, daca ii pot spune asa, este ca sunt prea multi studenti, in special la Politehnica. Noi suntem in an peste 600. Intra 600, termina in jur de 400. Unde vor lucra toti? Sunt atatea locuri de munca, vor fi in urmatorii doi-trei ani? Mai sunt 300 la Automatizari-calculatoare. E adevarat ca multi au venit pentru o diploma, au alte preocupari, nu invata, dar, per ansamblu, majoritatea se pregatesc si sansa noastra, a studentilor este sprijinul, finantarea unor proiecte de Uniunea Europeana. Studentii pot accesa, aplica proiecte europene, pot parti­cipa la concursuri. Exista un potential creator imens in universitatile noastre, trebuie doar bani si initiativa, sprijin si daruire.
– Dupa patru ani de studiu, doi ani de masterat, unde te vezi, la ce visezi?
– Este prematur sa ma gandesc, insa visez. Cred ca cercetarea va fi domeniul pe care o sa mi-l aleg. Depinde de oportunitati, de sansa, nu numai de ce iti doresti. Vreau sa merg intr-un centru unde se face multa cercetare. Gandul ma duce spre Germania, sa continui ceea ce imi place: cercetarea. Si, poate, in paralel, profesor la o universitate. Mirajul este Vestul, pentru ca nu am fost acolo, sa stau mai mult, sa studiez, sa vad cum sunt primiti, acceptati strainii.
– Ce alte pasiuni mai are o studenta la electronica?
– Imi place sa citesc, imi place sportul, sa inot, sa schiez. In general sunt o persoana sociabila. Am multi prieteni foarte buni, din domeniu, dar si din alte medii.
– Ai un model, un mentor?
– Incerc sa iau cat pot de la cei pe care ii intalnesc, de la profesorii mei, dar modelele mele sunt parintii mei.
– Acum pe primul loc este acest proiect cu Agentia Spatiala Europeana…
– Da, acum am primit biletul de lansare, cum se spune. Sigur ca proiectul nostru va fi in racheta pentru care suntem planificati, doar daca nu facem vreo prostie, insa eu zic ca este exclus.
– N-am vorbit de echipa voastra. Cine sunt si de unde?
– Este o colega de an, Sorina Lupu, apoi un baiat din Bacau, Nelu Ciobanu, a terminat tot la Ferdinand, acum este la doctorat, mai avem un coleg in anul doi la Calculatoare, Claudiu Cherciu si Camil Muresan – Aeronautica. Am uitat sa va spun ca la proiect suntem in parteneriat cu o universitate din Anglia, in Olanda am cunoscut o studenta la aceasta universitate, care este din Bucuresti si studiaza Cosmologia, Ioana Ciuca. Suntem o echipa formidabila, impreuna studiem, aplicam aici pe pamant, comparam apoi sa vedem daca rezultatele sunt corecte. Sper, sunt sigura ca vom fi la lansarea rachetei, in Suedia, deasupra Cercului Polar, cu proiectul nostru.
– A inceput numaratoarea inversa: 10. 9. 8. 7. 6. 5. 4… Succes, Laura!

Alte articole