Interviu cu Luisa Avram, asistent social în Balcani, câștigătoarea premiului I la Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială
Are o profesie căreia îi este foarte dedicată. Iubește foarte mult oamenii și este convinsă că trebuie ajutați la momentul potrivit. Doar așa cei care au ajuns în suferință se pot salva.
Luisa, cum ai ajuns să lucrezi în domeniul asistenței sociale? A fost alegerea ta sau a existat o conjunctură care te-a influențat?
Pentru mine, alegerea asistenței sociale nu a fost o întâmplare. Sau aș putea spune că întregul șir de experiențe care îmi alcătuiesc viața m-a condus aici. M-am născut și am crescut în comunitatea în care astăzi profesez, printre oameni simpli, oameni dragi mie, pe care îi consider „ai mei” și ale căror dureri și necazuri le cunosc și le înțeleg prea bine. O parte a copilăriei mele am trăit-o într-o perioadă în care lipsurile, violența, interdicțiile lipsite de explicații făceau parte din realitatea de zi cu zi a copiilor și adulților acelor vremuri. Am învățat mai târziu că există și un alt mod de a trăi, de a-ți crește copiii, de a gândi, de a trăi într-o societate, un mod care ar trebui să se numească, simplu, „normalitate”. Și mi-am dorit ca aceea să fie și normalitatea copiilor noștri, mi-am promis mie însămi să lupt și să particip la schimbare, în colțul meu de lume! Sigur, a existat și o conjunctură favorabilă: proiectul derulat de UNICEF România în județul Bacău. Mă consider norocoasă că am avut șansa aceasta.
E o muncă dificilă, care nu este remunerată satisfăcător. Există, totuși, niște satisfacții?
Consider asistența socială o profesie nobilă, în care poți obține satisfacții incredibile. Cred cu tărie în puterea oamenilor de a construi o lume mai bună, iar asistentul social are un rol important, chiar dacă poate încă nu e recunoscut pe deplin. Satisfacțiile mele se regăsesc undeva „în teren”: felul în care mă privesc oamenii, în care mă salută, în care îmi vorbesc despre problemele lor, încrederea pe care mi-o acordă, rezultatele obținute după eforturi solicitante, toate astea mă fac să merg mai departe cu speranță și încredere, îmi dau putere. De asemenea, știu că acei copii cu care azi lucrez nu îl vor uita niciodată pe asistentul social care sunt. Nimic nu mi se pare mai motivant decât asta.
Ce reprezinți tu pentru locuitorii din Balcani? Ce spun când bați la ușa lor, cum te întâmpină?
Mă întâmpină sau mă caută ca pe un om de-al lor, apropiat lor, cu speranță și cu bucurie, cu încredere. Văd și simt asta din ce în ce mai mult. Sunt puntea de legătură între problemele cu care ei se confruntă și modul în care acestea pot fi soluționate, cu contribuția lor, firește. Nu o dată am realizat că unii oameni fac schimbări și pentru că nu vor să te dezamăgească, pentru că i-ai încurajat, pentru că au căpătat încredere în ei înșiși. Tu ești acolo, indiferent de câte ori cad, nu ca să îi condamni, ci ca să le redai încrederea că se poate și altfel. Apoi, sunt mândri că au reușit. Și duc mai departe lecțiile învățate, în societate, sau le transmit copiilor lor alte valori. Iar tu primești atâta satisfacție câtă nu crezi că ai fi primit vreodată lucrând în niciun alt domeniu.
Ai făcut schimbări importante în viața unui membru al comunității, schimbări de care să fii mândră?
Da, cred că mi-am adus contribuția pentru schimbarea în bine a mai multor membri ai comunității. Nu pot vorbi doar despre mine, pentru că nu lucrez singură: suntem o echipă mare de tot, beneficiind de sprijinul autorităților locale, a celor județene, precum și de sprijinul unor organizații neguvernamentale. Colegii cu mai multă experiență din primărie și domnul primar ne sunt alături întotdeauna și ne sprijină. Este important să le recunoaștem tuturor meritele. Iar dacă ar fi să dau exemple, m-aș referi îndeosebi la copiii pe care am reușit să îi păstrăm în famiile naturale, cazuri pe care le monitorizăm și de evoluția cărora suntem mulțumiți.
Cum vezi viitorul? Vei rămâne în acest domeniu sau ai alte planuri?
Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a-mi continua activitatea ca asistent social. Nu pot lua în calcul altă posibilitate pentru că eu nu îmi doresc altceva, nu m-aș simți împlinită și motivată în același fel făcând altceva. Îmi doresc să mă perfecționez și să devin un asistent social și mai bun. Oamenii dovedesc că dacă sunt sprijiniți la momentul oportun vor și pot să facă schimbări substanțiale pentru viața lor și a societății. Tot am impresia, pe zi ce trece, că lumea în care trăiesc se transformă într-una mai bună.
La final de an, ce mesaj ai pentru concetățeni?
Aș vrea să le mulțumesc tuturor pentru că sunt oameni minunați, iar colegilor mei, asistenții sociali, le-aș transmite să fie întotdeauna mândri de profesia lor și să o promoveze. Sunt oameni tare frumoși asistenții sociali, să știți!
