Mare parte dintre adolescentii bacauani se bucura deja de vacanta mult asteptata, fie omorandu-si timpul pe la terase, fie devenind clienti fideli ai discotecilor. Pentru ei, zilele trec rapid, fara nici un rost. Insa, o categorie aparte si care merita luata in serios o reprezinta cei care au optat pentru voluntariat in centrele de batrani sau copii. Printre ei se afla si Ancuta Elena Moisa, in varsta de 17 ani, eleva in clasa a XI-a la Liceul “Vasile Alecsandri&#8221, o voluntara pe care am gasit-o la Centru de Zi “Speranta&#8221. Aici isi dau intalnire pensionarii, pentru a sta la taifas sau pentru a juca table.

Batem la usa si dam sa intram la Centrul de Zi “Speranta&#8221. Nu apucam pentru ca usa ne este deschisa imediat de unul dintre pensionari. Este Mitica Scatula, in varsta de 80 de ani, veteranul centrului. Cu ochii veseli si mic de statura, batranul ne invita inauntru. “Aici ma simt ca acasa. Toata lumea se poarta ireprosabil&#8221, incepe sa ne povesteasca nea Mitica. Intr-un colt al camerei, o tinerica vorbeste de zor cu cativa pensionari. Mi se spune ca este o voluntara, “raza noastra de soare&#8221. Elena Ancuta Moisa este din Bacau si nu are mai mult de 17 ani. Eleva in clasa a XI-a la Liceul Vasile Alecsandri, fata ne marturiseste ca a devenit voluntar de mai bine de un an si jumatate. “Eram la scoala, inainte de vacanta. Atunci s-a facut o campanie despre voluntariat in scoli, iar mie si prietenilor mei ne-a suras imediat ideea. La inceput, a fost curiozitatea. Am facut de toate: de la menaj in casele batranilor ingrijiti la domiciliu pana la comentarea telenovelelor. Am stat si cu pusti bolnavi de SIDA, fie la centru, fie prin spital. Faptul ca simpla mea prezenta reuseste sa le aduca zambetul de buze acestor persoane aflate in suferinta ma face sa ma simt deosebita. Ei au nevoie de cineva care sa ii asculte si sa le ridice tonusul de viata. N-am sa renunt niciodata la voluntariat pentru ca asa ma simt cu adevarat utila&#8221, ne-a declarat Ancuta.

Fiecare cu necazul lui

Parintii fetei sunt extrem de incantati de decizia ei pentru ca “nu trebuie sa mai aiba grija mea, sa stea cu frica in san ca cine stie pe unde si cu cine umblu&#8221. Privirile pensionarilor de la Centrul de Zi “Speranta&#8221 o cauta doar pe Ancuta, fiecare dorind sa stea cat mai mult prin preajma ei. Nostalgia trecutului si bucuria prezentului merg mana in mana si aduc pe chipurile pensionarilor multa voie buna. Nea Mitica a stat tot timpul langa noi, ochi si urechi. De trei ani vine in fiecare zi la centru si o va face cate zile va mai avea. “Mi-a murit sotia si o plang si acum. Am noroc de colegii mei de aici ca sunt alaturi de mine&#8221, ne spune, cu lacrimi in ochi, nea Mitica. Pe o canapea, o batranica citeste atent ziarul. Nu are ochelari. Este Margareta Turcu, in varsta de 80 ani. Se lauda ca vede foarte bine ca si poate citi si in cartea de telefon. “Am ramas fara barbat si vin aici ca sa mai stau de vorba cu oameni de-a seama cu mine si sa primesc pachete cu alimente in fiecare luna. Merg mult pe jos ca sa ajung aici, dar ma simt foarte bine. Voluntarii parca imi dau viata&#8221, precizeaza Margareta. Dornic sa stea de vorba cu noi este si Vasile Diaconu, un pensionar in varsta de 71 ani. Pare sa fie cel mai suparat pe viata, pentru ca “femeia m-a parasit de mai bine de 30 de ani, a plecat cu un artist&#8221. Comenteaza viata grea pe care o au unii batrani, batuti de rude, si se considera norocos ca nu are pe nimeni. Vine la centru sa mai joace un sah si sa faca politica. Doar atat. Asezat pe o noptiera, Gheorghe Stadniciuc, in varsta de 73 ani, se pregateste sa ne impresioneze cu o melodie cantata la acordeon. Fost ofiter genist si motociclist de-o viata, Stadniciuc este cel mai nou membru al grupului. “Am auzit de la un prieten de aceste centru si, uite asa, am venit aici, pentru prima data, in urma cu o luna. De

atunci vin in fiecare zi pentru ca aici este oaza mea de liniste&#8221, ne spune Stadniciuc. El si-a vandut recent motocicleta, banii de pe aceasta investindu-i in acordeon. Pana acum, el a reusit sa invete sa cante “La multi Ani&#8221 si “Ciobanas cu trei sute de oi&#8221. “Pe domnul Stadniciuc, vrem sa il facem seful grupului de muzica. Impreuna cu voluntarii, organizam in fiecare luna cate o seara dansanta. Se incinge cate o petrecere care tine pana aproape de dimineata. Doamnele mai impletesc, fac si felicitari. Serviciile oferite la centrul nostru sunt de socializare si, pentru unii, de recuperare medicala&#8221, ne-a declarat Lenuta Ungureanu, coordonator de program. Intr-un colt al camerei, este amenjata o biblioteca, mare parte dintre carti fiind donate de pensionari si voluntari. Alaturi, intr-o colivie, doi canari se zbantuie intr-una. Vor sa li se dea atentie.

Totul se termina cu un certificat si cu multumiri

La ora actuala, peste 200 de voluntari sunt in evidentele Fundatiei de Sprijin Comunitar, 80 dintre acestia fiind activi. “Voluntarii au de castigat foarte mult, in sensul ca invata sa comunice in echipa, sa se integreze mai bine in societate si, de ce nu, munca lor va atarna greu la CV. Asa cum aceasta conteaza in Occident. In plus, ei primesc un certificat de voluntariat, unora li se deconteaza anumite cheltuieli facute in interesul beneficiarilor&#8221, ne-a declarat Gabriel Magureanu, coordonatorul voluntarilor. Merita subliniat si faptul ca mare parte dintre voluntari beneficiaza de cursuri de pregatire, unde pot imbina utilul cu placutul. Anul acesta, Agentia Nationala de Instruire a Tinerilor a organizat cursuri la Neptun, Brasov si Turda, 12 voluntari bacauani aflandu-se printre participanti. “Avem nevoie de voluntari pentru ca viata copiilor si a batranilor aflati in suferinta sa fie umpluta cu multa bucurie si voie buna&#8221, a incheiat Magureanu.Scris de Carmen SERBAN

Alte articole