Pentru Stiinta, sezonul regulat se incheie mai devreme. Cu un ultim duel de gala, in compania celei mai bune echipe din campionat. Partida a fost devansata cu trei zile la cererea constantenilor, care incearca in acest fel sa castige timp de pregatire pentru Final Four-ului de la Izmir, din GM Capital Challenge Cup. aStudentii” au acceptat modificarea fara probleme, mai ales ca si pentru ei urmeaza o serie de meciuri importante peste mai putin de doua saptamani. Elevii lui Cornel Paduraru si Eusebiu Turcanu vor juca, de pe 21 martie, in play-out-ul pentru evitarea retrogradarii! In aceste conditii, jocul de la Constanta nu poate fi decat o repetitie utila. O formalitate pentru lider, respectiv un antrenament tare al voleibalistilor bacauani care, ca si la intalnirea cu Dinamo disputata la finalul saptamanii trecute, nu-si pot propune mai mult de un joc bun si, eventual, un set.
Celelalte meciuri din ultima etapa a sezonului regulat se vor desfasura pe 14 martie, dupa urmatorul program: Remat Zalau – Torpi Tg Mures, Stiinta Explorari Baia Mare – Constam Buzau, VCM P. Neamt – Steaua, Dinamo – Rapid, Unirea Dej – aU” Cluj.
Dana Popa














