Stiinta Bacau – Tomis Constanta 3-0 (27-25, 25-22, 25-22)
Revansa
Invinsa miercuri in Cev Cup, Stiinta Bacau si-a luat o splendida revansa in campionatul Diviziei A1. Sâmbata, studentele au dat de pamânt cu lidera Tomis Constanta, administrându-i prima infrângere stagionala. Nu oricum, ci cu un 3-0 care valoreaza trei puncte. Si, posibil, un titlu de campioana a turului.
Mecanism
Contra Tomisului, Stiinta s-a prezentat ca o adevarata campioana. Si nu doar a turului! Bacauancele au reusit un joc cu majuscule, afisând siguranta si determinare in toate compartimentele. Apararea a facut adevarate minuni, blocind sau recuperând mingi ce pareau pierdute, in timp ce atacul a functionat indiferent de formula sa.
Tipar
Primele doua seturi au inceput dupa acelasi tipar: cu Tomisul in avantaj. In actul de debut, Stiinta a schimbat macazul abia dupa primul time-out tehnic, incheiat cu 16-12 in favoarea oaspetelor. Bunea a egalat la 18, dupa care s-a mers cap la cap pâna la 25-25, acolo unde block-ul gazdelor n-a mai lasat nicio sansa constantencelor.
Stiinta
In setul doi, echilibrul s-a intrerupt la 13. N-a fost vorba de ghinion, ci de… stiinta. Aparitia lui Nitulescu la serviciu a fost de bun augur, la fel ca si atacurile precise ale lui Herlea in momentele cheie. Nemtanu a incercat sa intoarca soarta setului, dar block-ul bacauan si-a facut din nou datoria, permitându-i Roxanei Iosef sa puncteze decisiv pentru 25-22.
Emotii
Setul trei a parut cel mai usor, dar s-a dovedit cel mai tensionat. De la un avantaj de 18-11, Stiinta a alunecat pe panta relaxarii pâna la un neverosimil 20-19. N-a mai fost insa loc de concesii, chiar daca lidera a tinut pasul pâna la 22-23. Un atac in aut al lui Nemtanu si un serviciu precis al lui Iosef au arhivat setul si meciul. Si, eventual, chiar turul.
Formatii
Stiinta Bacau: Polischiuk, Elisei (Bunea), Purice, Fales (Nitulescu), Herlea, Iosef, Manu (libero). Antrenor: Florin Grapa.
Tomis Constanta: Neaga, Gavrilescu (Trica), Nemtanu, Vâlcu (Cezacu), Bodi, Majstrovic, Vujovic (libero). Antrenor: Darko Zakoc. (Dan Sion)
Meciul cu Lugojul, amânat
Stiinta Bacau are sanse mari de a incheia prima jumatate a campionatului pe locul intâi. Pentru a ierna pe prima pozitie a clasamentului, formatia bacauana trebuie sa obtina o victorie in ultima etapa a turului, in deplasare, contra Lugojului. Un succes la Lugoj, coroborat cu faptul ca lidera clasamentului, Tomis, va sta in etapa a 11, ar permite Stiintei sa-si adjucede titlul de campioana a turului. Având in vedere importanta sa, bacauancele au solicitat amânarea acestui ultim joc al turului, programat initial pe data de 19 decembrie. Având in vedere ca Stiinta va sustine miercuri meciul retur cu Vilsbiburg, Federatia Româna de Volei a aprobat cererea studentelor, astfel incât partida cu CSM Lugoj a fost amânata pentru data de 16 ianuarie. (D.S.)
Unic, in tribune
Antrenorul Stiintei, Florin Grapa a tinut sa infirme suspiciunile referitroare la singurul meci pierdut de echipa sa in acest tur de campionat: 2-3 pe teren propriu cu Unic Piatra Neamt. “Atunci a fost un accident nefericit. S-a tot vorbit ca as fi dat meciul celor de la Unic. E exclus, nu poate fi vorba de asa ceva”, a precizat Grapa. La jocul de sâmbata, cu Tomis, in tribune s-a aflat si lotul de jucatoare al Unicului. Acestea au fost insotite de antrenorul Constantin si de finantatorul Ouatu. (D.S.)
Polischiuk, fara viza?
Ridicatoarea Stiintei, ucraineanca Viktoria Polischiuk, risca sa nu primeasca viza pentru meciul retur cu Rote Raben Vilsbiburg, programat miercuri, in Germania, in “saisprezecimile” Cupei Cev. “Daca Vika nu face deplasare, nu merg nici eu in Germania. N-ar avea rost; sansele de calificare ar fi foarte mici”, a declarat antrenorul bacauancelor, Florin Grapa. Stiinta, care va pleca in Germania marti dimineata, are de recuperat o infrângere cu 2-3 pe teren propriu. Pentru a se califica in “optimile” competitiei, Stiinta trebuie sa invinga miercuri, indiferent de scor si, totodata, sa câstige si setul de aur, singurul criteriu de departajare in caz de egalitate la numarul de victorii. (D.S.)
Rezultatele etapei a zecea
– U – Cluj – Dinamo Bucuresti 0-3, CSMU Craiova – CSM Sibiu 3-0, Unic Piatra Neamt – CSM Bucuresti 3-0, Medicina Tg. Mures – CSM Lugoj 2-3, Stiinta Bacau – Tomis Constanta 3-0. ProVolei Botosani a stat.
– Etapa viitoare, ultima a turului (18 decembrie): Pro Volei Botosani – U Cluj, CSM Bucuresti – Medicina Târgu-Mures, Dinamo – CSMU Craiova. Partida dintre CSM Sibiusi Unic se va juca azi, in devans, la Piatra Neamt, in timp ce meciul CSM Lugoj – Stiinta a fost amânat pentru data de 16 ianuarie. Totodata, Tomis Constanta sta.
Clasament
1. Tomis 10 9 1 27-5 26p.
2. Stiinta Bacau 9 8 1 26-4 25p.
3. Unic 9 8 1 24-10 22p.
4. Dinamo 9 6 3 23-11 19p.
5. CSM Lugoj 9 6 3 19-17 15p.
6. Tg.Mures 9 4 5 15-18 13p.
7. CSMU Craiova 9 3 6 13-18 10p.
8. PV Botosani 9 2 7 10-22 8p.
9. U Cluj 9 2 7 8-24 5p.
10. CSM Bucuresti 9 1 8 7-24 4p.
11. CSM Sibiu 9 1 8 4-25 3p.
* Penicilina Iasi s-a retras din competitie
3-0, vis interzis
Reteta
Principiul vaselor comunicante: pierzi cu Vilsbiburg, dar invingi Tomisul. Profesor? Florin Grapa. Cred ca si esecul suferit in fata campioanei Germaniei a facut ca noi sa ne fi dorit foarte mult victoria in acest meci contra Constantei”, a explicat Grapa succesul obtinut de echipa sa in derby-ul etapei a zecea a campionatului.
Servicii
Tehnicianul bacauan s-a bucurat nespus, dar a si suferit din greu la jocul de sâmbata cu lidera Diviziei A1. Cele mai mari emotii s-au ingramadit in finalul setului trei. “Adica atunci când am gresit doua servicii la rând”, a amintit Grapa, care a recunoscut ca a visat victoria echipei sale, “dar in niciun caz cu 3-0”.
Victima
La finalul meciului de sâmbata, antrenorul Tomisului, Darko Zakoc, parea victima unui accident rutier. Zakoc si-a adunat cu greu gândurile, spunând ca “trebuia sa vina si o astfel de zi. Avem un lor redus numeric si e greu sa joci cu o singura ridicatoare. Speram sa ne intarim, astfel incât din ianuarie sa vedeti un alt Tomis”.















