Cu o zi înainte de începerea returului Diviziei A1 la volei feminin, Știința Bacău și-a completat lotul cu o trăgătoare secundă din Serbia.

Achiziția poartă numele Marijei Skoric, o voleiballistă care va împlini 23 de ani pe data de 7 iulie. Skoric a evoluat în ultimul sezon la formația din țara natală, ZOK Spartak Subotica, iar între 2018 și 2020 a îmbrăcat culorile echipei maghiare Szent Benedek.

Sârboaica nu va fi prezentă la partida de sâmbătă, cu Dacia Mioveni, din etapa a 12-a a Diviziei A1, ea urmând să ajungă în Bacău luni.

În aceste circumstanțe, Marija Skoric va debuta pentru Știința la meciul de pe 19 ianuarie, din deplasare cu ACS Volei Cristina Pîrv, care contează drept restanță din etapa a zecea a campionatului.



Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"
PUBLICITATE