Stiinta Bacau va intâlni in "saisprezecimile" Cupei CEV pe austriecele de la ASKO Linz Steg
Primul joc, in deplasare
Pentru Stiinta Bacau, viitoarea editie a Cupei CEV la volei feminin va incepe la poalele Alpilor austrieci. Vice-Campioana României va intâlni in "saisprezecimile" competitiei pe ASKO Linz Steg, prima mansa fiind programata in intervalul 29 noiembrie- 1 decembrie, in deplasare, iar returul o saptamâna mai târziu, in Sala Sporturilor din Bacau.
Schimbare de efectiv
Abonata frecventa la ultimele editii ale cupelor europene, formatia din Linz are un lot fara nume sonore, dar care include câteva straniere. "Sa nu excludem insa faptul ca pâna la startul sezonului, austriecele isi pot modifica efectivul. Sigur vor exista transferuri, la fel cum sunt sau vor si in cazul nostru", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.
Setul de aur
Tehnicianul bacauan considera tragerea la sorti drept una favorabila pentru echipa sa. "Eu cred ca e destul de bine asa. ", a spus Grapa, care a argumentat: "Nivelul voleiului de la noi este peste cel austriac. In plus, noi vom sustine meciul retur pe teren propriu, un avantaj considerabil, mai ales daca se va mentine regula setului de aur".
Culoar favorabil
Grapa a anuntat ca isi propune un parcurs ceva mai lung in editia 2011-2012 a Cupei CEV. "Culoarul ne este destul de favorabil. Daca trecem de Linz vom intâlni, de asemenea, un adversar destul de accesibil; invingatoarea dintre o echipa din Bosnia Herteggovina si o alta formatie austriaca", a spus antrenorul Stiintei, facând referire la confruntarea dintre bosniecele de la Jedinstvo si Post Scwechat.
Viata grea pentru Dinamo
In cazul in care va trece aceste doua tururi, Stiinta ar putea reedita duelul de anul trecut cu nemtoaicele de la Rote Raben Vilsbiburg intr-o confruntare decisiva pentru calificarea in Final Four. Cealalta reprezentanta a României in Cev, Dinamo Bucuresti are insa viata grea inca din primul tur. Adversara ii va fi o alta veche cunostiinta a Stiintei: Igtisadchi Baku, din Azerbaidjan.
Dan Sion















