La începutul anului 2019, la editura „Ateneul Scriitorilor”, apărea o carte document, prima cu acest subiect din Bacău: „Ca viermele în hrean. Amintiri necenzurate” (vol.I), autor Viorel Savin.

Cartea cuprinde, în cea mai mare parte, Dosarul de la Securitate (DUI) al scriitorului. Preocupat de mai mulţi ani (2006) de a-şi cunoaşte delatorii, informatorii, care-l turnau zilnic la Securitate: ce vorbeşte, cu cine se întâlneşte, ce opinii are cu privire la un aspect sau altul din politica, cultura şi administraţia locală, Viorel Savin a făcut toate demersurile legale la C.N.S.A.S. (Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii), pentru a-i fi desconspirate numele informatorilor din Dosarul „SOREL”, însă după o corespondenţă asiduă, abia în 2014 (parţial) şi ulterior 2018, a reuşit să afle răspunsurile la doar o parte din întrebările adresate instituţiei, restul rămânând în studiu.

Numele de cod şi numele adevărate: surprize de proporţii

Aceasta este cartea: adrese, răspunsuri, copii după documente, nume conspirative, adevăratele nume, comentarii, incursiuni în viaţa personală şi viaţa culturală a Bacăului. Documentele din DUI i-au adeverit suspiciunile şi i-au confirmat bănuielile, însă nu au lipsit nici surprizele: printre informatorii, delatorii care au colaborat cu Securitatea şi l-au „aranjat” pe Viorel Savin, fapt demonstrat de documentele din dosar, din răspunsurile primite de la CNSAS, au fost prieteni, colegi de serviciu, cunoştinţe apropiate şi chiar rude, unele nume sunt ale unor cunoscuţi oameni de cultură din Bacău. Dar Viorel Savin nu a fost „încondeiat” numai într-un dosar, în afară de „Sorel”, a făcut subiectul unor dealţiuni şi în dosarele „Cultura”, „Caloianul”, „Candrea” şi „Alexandrescu”, dosare în care, la rândul lor, turnătorii erau şi ei…turnaţi. Este o nebunie!

Cinismul turnătorului

Iată şi primele cuvinte scrise de Viorel Savin la începutul volumului: „Întregul construct intitulat cu nesfârşită milă faţă de mine «Ca viermele în hrean», dezvoltat aici în trei părţi egale ca importanţă: «ca viermele în hrean, Puzzle», «Ca viermele în hrean, Sorel!», «Ca viermele în hrean, Addenda» – toate alcătuite din amintiri, fotografii, documente, citate sau confesiuni provocate de Note informative de un cinism zguduitor -, este traversat de mereu «aceleaşi personaje»” aflate în febrile relaţii de iubire sau de ură, de colaborare sau de opoziţie, de prietenie sau, din calcul, de pândă şi denunţ. (…) Această carte nu mă răzbună. Nu plăteşte poliţe, nu mă face diferit şi nici nu mă reconciliază cu Securitatea, la îndemnul căreia unii dintre semeni şi-au dezvăluit lipsa de ruşine, urdorile şi toate dejecţiile bietelor lor suflete. Delatorul a fost cu mult mai scârnav şi mai nociv decât ofiţerul de securitate, care…era catalizatorul paranoiei de Partid, calităţile sau defectele lui făcându-l mai mult sau mai puţin om, pe când delatorul era arghirofil, ipocrit, profitor, laş şi adânc frustrat de incapacitatea de a-şi îndeplini visul; era ratatul care, bolnav de neputinţă, ura tot ceea ce voia să fie şi nu putea fi!

«Ca viermele în hrean» este mărturia unui inadaptabil.”

Viorel Savin a ales să prezinte faptele în succesiunea lor, cu intervenţii şi comentarii savuroase, dacă nu ar fi tragice. Nimeni nu-şi poate închipui viaţa sub teroarea Securităţii, orele, zilele, nopţile petrecute pe holurile şi birourile Securităţii, calvarul declaraţiilor, problemele din familie, stresul de la locul de muncă, iar după toate acestea, să reuşeşti să fii un om normal, pe stradă, la serviciu, la o cafea cu „prietenii(!)”. Cartea nu-i uşor şi nici comod de citit, însă cititorul trebuie să facă un efort pentru a ajunge la final, deoarece, ne spune autorul, urmează volumul II. În carte vi se vor dezvălui adevăratele nume ale celor care, cu diferite nume conspirative, au colaborat cu Securitatea.

„Ce pot spune însă «cu cartea pe masă», cum se zice, este faptul că Securitatea arondase bietei mele existenţe nu mai puţin de şapte informatori vajnici şi cinci sau şase ofițeri superiori! Ce făceau, de fapt, informatorii? Turnau. Ce făceau ofiţerii? Îndosariau. Ce făceam noi, ceilalţi, indivizii masificaţi şi manipulaţi cinic prin frică? Aşteptam. (…) Unii dintre noi aşteptau tremurând. Îndeobşte, aceştia erau lăsaţi în pace. Alţii aşteptau vociferând. Aceştia erau înghesuiţi, pentru a «convinge prin exemple», în lagăre de muncă şi în puşcării. Iar ceilalţi, cei care acţionau ascuns, fără efecte neapărat vizibile în societate, dar acţionau, deşi timid, la nivelul demnităţii şi convingerilor lor, erau CĂUTAŢI, IDENTIFICAŢI şi SUPRAVEGHEAŢI cu obstinaţie.”
Viorel Savin