Muzeografia băcăuană și toți iubitorii patrimoniului cultural din județul Bacău sunt profund îndurerați de trecerea în neființă a arheologului Viorel Căpitanu, una dintre personalitățile definitorii ale cercetării istorice din regiune. Considerat un reper în arheologia Moldovei și un pilon al muzeografiei băcăuane, Viorel Căpitanu lasă în urma sa o moștenire deosebită, construită prin decenii de muncă, rigoare și devotament față de patrimoniul cultural.
Viorel Căpitanu s-a născut la 7 octombrie 1932, în satul Tanacu, județul Vaslui. A urmat școala primară în localitatea natală, gimnaziul la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, iar studiile liceale la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.
Între 1953–1957, a urmat Facultatea de Istorie a Universității din Iași, unde a fost format de profesori de prestigiu precum C.S. Nicolăescu-Plopșor, acad. M. Petrescu-Dîmbovița, D. Berlescu, Ilie Grămadă și D. Ciuhodaru.
La 1 septembrie 1957, Viorel Căpitanu a fost încadrat prin repartiție ca muzeograf la Muzeul Regional Bacău, instituție aflată atunci la începuturile sale. Prin munca sa constantă și profesionalismul dovedit, a devenit ulterior șef de secție, funcție pe care a deținut-o până la 1 septembrie 1971.
În același an, după plecarea lui Iulian Antonescu la Ministerul Culturii, a fost numit director al Muzeului de Istorie și Artă Bacău. În 1974, a revenit pe postul de muzeograf principal, însă după reorganizarea instituției, la 1 aprilie 1990, a preluat din nou conducerea, de această dată a Muzeului Județean de Istorie Bacău, pe care l-a condus până la pensionarea sa în martie 1998.
Sub îndrumarea sa, muzeul a cunoscut o perioadă de consolidare profesională, dezvoltare documentară și extindere a activităților culturale, devenind un reper regional în cercetarea și valorificarea patrimoniului. Viorel Căpitanu a avut un rol important și în organizarea expozițiilor permanente ale instituției între anii 1959–1991, în contextul în care muzeul a fost relocat de cinci ori până la obținerea spațiului adecvat în anul 1996.
Viorel Căpitanu și-a dedicat întreaga viață cercetării vestigiilor istorice ale Moldovei, desfășurând săpături în așezările paleolitice de la Buda și Lespezi, unde a lucrat alături de C.S. Nicolăescu-Plopșor și Maria Bitiri, continuându-și activitatea în situri neolitice și din epoca bronzului în colaborare cu Institutul de Arheologie din Iași, împreună cu Marilena și Adrian Florescu. Cercetările sale au acoperit și numeroase așezări din zona colinelor Tutovei, precum și de pe văile Siretului, Zeletinului și Berheciului, iar munca sa s-a extins asupra siturilor de la Găiceana, Țigănești, Lichitișeni, Bărboasa, Oncești, Tăvădărăști și multe altele, construind astfel una dintre cele mai ample contribuții la arheologia băcăuană și moldavă.
Pentru cercetarea civilizației geto-dace și carpice, a condus investigații la Bărboasa, Sohodor, Săucești și Poiana Negri. Din 1968, s-a dedicat aproape neîntrerupt cercetării așezării dacice de la Răcătău, unde a identificat o nouă davă: Tamasidava, una dintre descoperirile sale de referință.
A lucrat, de asemenea, în cetățile dacice de la Moinești și Târgu Ocna și a întreprins ample cercetări de suprafață pe întreg teritoriul județului Bacău, mai ales în perioada lucrărilor de amenajare funciară.
Opera sa științifică include numeroase studii, articole, recenzii și rapoarte de cercetare, care rămân repere pentru specialiști și generațiile viitoare.
Colegii și discipolii săi își amintesc de Viorel Căpitanu ca de un om discret, blând, modest și politicos, ghidat permanent de valori morale solide. A sprijinit formarea profesională a generații întregi de specialiști, muzeografi, conservatori, restauratori, istorici, elevi și studenți, contribuind astfel la conturarea unei adevărate școli muzeografice la Bacău.
Ca director, a fost recunoscut pentru capacitatea sa de a identifica și susține oamenii valoroși, evaluând mereu performanța exclusiv pe criterii profesionale. Mulți dintre cei care și-au început cariera în acei ani își datorează parcursul în mare măsură îndrumării sale.
Dispariția lui Viorel Căpitanu reprezintă o pierdere imensă pentru cultura și muzeografia băcăuană. Dar, dincolo de tristețea momentului, rămâne opera unui arheolog, a unui muzeograf dedicat și a unui mentor generos, care a lăsat în urma sa nu doar studii și descoperiri, ci câteva generații se specialiști de muzeu pe care i-a modelat prin profesionalism și omenie.
Îi aducem astăzi un omagiu și ne exprimăm profunda recunoștință pentru contribuția sa neprețuită în recuperarea și a protejarea istoriei.
Colectivul Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacău
