Înainte de 1990 infracționalitatea cu violență era la cote foarte mici în România. Crimele existau, dar erau rare iar autorii erau prinși destul de repede. Tâlhăriile, bătăile, violurile erau mult mai rare decât astăzi. Pe de o parte era datorită sistemului de valori impus prin educație, pe de altă parte exista frica de Miliție. Nici un milițian nu ar fi permis unui cetățean să-l înjure, să-l atingă sau să-l lovească fără să riposteze. Legea acționa în favoarea milițianului, chiar dacă uneori se înregistrau și abuzuri. Cert este că din punctul de vedere al siguranței publice, era mult mai bine decât astăzi.
Puteai să mergi noaptea prin orice localitate fără griji. Bine, te puteai trezi că dai peste o patrulă și să te întrebe milițianul ce cauți la miezul nopții pe stradă, de ce nu dormi. În oraș, patrulele erau formate dintr-un milițian și un soldat din trupele de securitate înarmat cu kalașnikov. Uneori mai era luat la plimbare și un câine lup. Suficient pentru a descuraja aproape pe oricine. La noi, la țară, milițienii aveau de furcă în general cu infracțiunile mărunte iar cea mai mare bătaie de cap le-o dădeau tractoriștii care se magnetizau bine la crâșmă și pe urmă se urcau la volan.
Teoretic, milițienii trebuiau să vegheze și la furtul din avutul obștesc, unde intra, în principal, furtul recoltelor de pe câmp. Sincer, nu am auzit să facă exces de zel în zona asta. Se mai auzea că o să vină să controleze cât vin a făcut fiecare cetățean iar oamenii își îngropau damigenele prin beciuri. Iarăși nu am auzit să fi fost vreun astfel de control. Drept este că omul care se simțea cu musca pe căciulă aplica metode preventive și așa avea milițianul beciul plin cu de toate.
Pe de altă parte, metodele de anchetă erau destul de dure. Bătaia era folosită fără moderație pentru a face suspecții să recunoască fapta și cel mai bine era să nu-i dai prilejul milițianului să te cheme la post. Se mai întâmpla să fie o spargere la un magazin, caz în care veneau criminaliștii de la Bacău, luau amprente și găseau vinovatul. Când a fost o crimă printr-un sat din apropiere și suspectul a fugit, au venit câteva camioane cu militari și au periat pădurea în căutarea criminalului. Nu mai țin minte cum, dar l-au prins până la urmă.
Noi, copiii, nu interacționam oficial cu milițienii decât în cadrul patrulelor rutiere. Milițienii veneau la școală și ne vorbeau despre cum să traversăm strada, reguli de circulație, să avem grijă cu bicicletele pe stradă. Există și un cerc de educație rutieră, la care elevii primeau o centură cu diagonală, mănuși albe și un bastonaș cu un semn STOP în vârf, cu care ieșeau în fața școlii și ajutau copiii să treacă strada, oprind mașinile.
Mai aveam treabă cu milițienii când trebuia să ne facem buletinele de identitate, la împlinirea vârstei de 14 ani. Tot la Miliție se păstrau armele destinate Gărzilor Patriotice. Gărzile erau trupe paramilitare formate din cetățeni care ar fi trebuit să sprijine Armata în cazul unei invazii.
Anual se făceau exerciții și trageri după care noi ne apucam de căutat gloanțele, iar armele, în general ZB-uri de pe vremea războiului, erau depozitate la postul de Miliție.
