In Pârjol e sete mare!
Banii pe care ii primesc saracii comunei Pârjol in baza Legii 416 se duc in mare parte pe alcool, pe taloanele colorate pentru “bingo” si pe datorii. “Trece-ma pe caiet”, cer ei, iar vânzatorul ii salveaza. Când primesc banii se duc sa-si plateasca datoriile si ajung acasa cu mâna goala.
E miezul zilei, dar centrul comunei Pârjol e aproape pustiu. Doar in fata magazinului mixt zabovesc trei barbati. N-au venit la cumparaturi, ci la o doza de bere. “Bem pentru ca avem si avem pentru ca muncim”, sustin oamenii, iar putin mai târziu, devenind tristi, spun ca e criza, saracie mare, desi pentru “una mica” gasesc resurse. Pentru ce mai traiesti, intreaba ei, daca nu te poti chercheli in fiecare zi? Dupa parerea edilului comunei, ar trebui sa se renunte la Legea 416 privind venitul minim garantat pentru ca nu foloseste nimanui, e “o risipa”, o cheltuiala inutila: “Banii acestia nu se regasesc in dezvoltarea comunei, marturiseste primarul Dorinel Horchidan. Cu beneficiarii Legii 416 s-au decolmatat santurile de pe marginea drumurilor si s-a facut ecologizarea cursurilor de apa. Daca Tazlaul vine plin de gunoaie din amonte, efortul e zadarnic. Sunt lucrari care nu se vad!” Pe de alta parte, banii nu isi ating scopul, sustine Horchidan. In loc sa fie un sprijin pentru familie, se duc pe rachiu sau pe acoperirea datoriilor. “Caietul”, salvarea comertului rural, se afla pe tejghea, insa vânzatorii sustin ca “altii, mai din deal, vând pe datorie, noi nu prea le dam pentru ca, in ziua de azi, nu poti sa fii sigur ca mai vin sa plateasca!”
La inceput, cumparau si profesorii!
Oamenii “iau si bautura, iau si mâncare, iau de toate”, afirma Genoveva Canea. Si chiar se gasesc de toate aici, de la cartofi la kiwi, de la cârnati la “Tiramisu” si compot de ananas, de la pixuri la detergent. Amarâtii care se opresc la mese, caci in fata “magazinului mixt” sunt scaune si o masa ca sa nu oboseasca bautorii, nu cumpara pixuri si caiete pentru copii, nici de-ale gurii, ci vin si bere. Iar daca au convertit venitul din lei in grade, nu le ramâne decât sa joace la “super bingo” cu speranta ca vor acoperi gaura facuta bugetului familiei. “Au câstigat doi din Balcani in iarna si inca doi in vara, tot din Balcani, dar vânzarile au scazut”, se plânge vânzatoarea de vise. Nu din cauza situatiei economice, ci a faptului ca s-au deschis centre si in comunele invecinate. Criza a schimbat, totusi, ceva: structura pietei: “La inceput, in 2009, cumparau si profesorii, si doctorii, cumparau si angajatii primariei”, acum doar saracii mai iau bilete. “Saptamâna trecuta am dat doar sase taloane, trei portocalii, de 200 de mii, si trei mov, de 150 de mii.” Chiar daca nu au lemne si ghete, defavorizatii din Pârjol stau duminica in fata televizorului pâna la miezul noptii, cu telefonul pregatit. De ce? “Se pot câstiga doua miliarde de lei, chiar doua si jumatate”, sustine femeia, inviorata de ideea ca am putea cumpara un talon portocaliu.
Silvia Patrascanu
