SĂ VINĂ! La finalul spectacolului într-adevăr de zile mari „A sosit ziua dreptăţii! Să ne unim pe veci!” (27 mart., Sala „Ateneu” Bacău; Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”; coordonator, Petru Vlase), o studentă din R. Moldova a strigat: „Ad-o, Doamne!” (Se rostise, a nu ştiu câta oară, cuvântul magic UNIRE.) Cârcotaşii ar putea găsi aici o cacofonie (/do-do/) dacă ar nesocoti francheţea mesajului.

GREŞEALĂ ŞI NU PREA. Simpaticul prezentator al Premiilor „Gopo” 2018, Alexandru Bogdan (originar din Târgu-Ocna), anunţă la un moment dat: „Premiul pentru cel mai bun machiaj” şi imediat întreabă publicul: „Am zis bine?” Evident, din sală a venit un uriaş „Daaa!” Noi, cei din faţa televizoarelor, am spus „Nu!”, pentru că „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” şi îndreptarele din 1956 până în zilele noastre nu ne dau voie să rostim în două silabe cuvântul (*/ma-chiaj/), ci în trei (/ma-chi-aj/). Întrebarea este câţi vorbitori de limba română pronunţă astfel fostul franţuzism maquillage „fardare”, aşa că Alexandru Bogdan poate fi liniştit: cu siguranţă noua ediţie a DOOM-ului ne va recomanda rostirea simplificată /ma-chiaj/.

ACOMODARE CU DE-A SILA. „Un diplomat român acreditat în Federaţia Rusă a fost declarat persoană non grată” (RRA, Buletin de ştiri, 30 mart.). Nu poate fi aşa, de vreme ce convenţiile internaţionale utilizează latinismul persona non grata. Aducerea la tiparele fonetice (diftongul oa) şi morfologice (desinenţa -ă) specifice limbii române nu va fi niciodată admisă.

ABREVIEREA, LA EA ACASĂ. La biblioteca filialei Iaşi a Academiei Române, completez un formular în care apare următoarea succesiune literală: „Dna/Dl……….” Primul impuls a fost să acuz că abrevierea pentru masculin are punct („Dl.”; corect, „Dl”), dacă nu aş fi luat în calcul forma precedentă, „Dna”. Câtă vreme aceasta este norma academică, se deduce că şi perechea, „Dl”, este scrisă corect. Ceva tot nu e în regulă: în locul primului punct de după abreviere ar fi trebuit să fie spaţiu sau blanc („Dna/Dl ………”), urmat de un şir de puncte corespunzător numelui şi prenumelui acelui cititor.

ALT MOHICAN. De acord cu comentatorul de la revista ieşeană „Cronica veche” (VII, 4/75, apr. 2017): „Ne este tot mai dor de Pruteanu, ultimul mohican ce s-a bătut pentru soarta limbii ce-o vorbim. Acum ştim cu exactitate în grija şi-n gospodărirea cui se află apele, pădurile ţării, căile ferate, handicapaţii, revoluţionarii, vânătorii, clerul, legile, industria, delfinii – până şi aerul patriei are un «şef» pământean ce aplică amenzi în caz de împuţire vinovată. Doar limba românească nu-i în răspunderea nimănui şi n-o grijeşte nimeni, fiindcă eficienţa normărilor academice a ajuns de-a dreptul iluzorie: ultimul decident este uzul, şi profesor titular audiovizualul.

Propunerile colericului senator Pruteanu, adept al unor soluţii punitive radicale, au fost tratate cândva cu băşcălie şi sictir balcanic. Teza abandonării oricărei intervenţii (culte) în evoluţia ades incultă a limbii şi negarea utilităţii actului reparator în virtutea faptului că «limba este un organism viu, care se autoreglează» (dar şi omul este un organism viu şi tot are nevoie barem de câte-o aspirină…), lasă biata limbă română la discreţia Academiei Sinteşti!” Nu negăm – Doamne fereşte! – meritele lui George Pruteanu, dar ultimul mohican este altul: Şerban Iliescu (autorul „Ghidului radiofonic de exprimare corectă”, de la Radio-România Actualităţi), dispărut dintre noi în martie 2016. L-am numit atunci „George Pruteanu al radioului”.