UN PREMIU ŞI DE LA NOI. Ofelia Popii, intervievată (de Pompilius Onofrei) după nominalizarea la Premiile Gopo, a folosit de câteva ori sintagma „ceva de genul ăsta”, în condiţiile în care tot mai des auzim „ceva de genul”. Asta da actorie!

CU… MINTEA DE LA NOI. Există la RRC o emisiune aşteptată de ascultătorii interesaţi de cultura generală: „Cu… minte de weekend”. Chiar dacă este numită cu un anglicism (recunoscut de DOOM), realizatoarea Andreea Ionescu e de partea noastră când ne invită să-i răspundem „cu un like sau, pe româneşte, «îmi place»”.

ORA NOUĂ E DE VINĂ. „E destul de greu la ora 9 şi 32 de minute să nimereşti chiar toate sunetele dintr-un cuvânt”, mărturiseşte dezinvolt Adrian Soare, la Matinalul de la R.-R.A. (Îi ieşise [amintinʼ-vă], în loc de [amintindu-vă].) Am înţeles: era noua oră, de vară. Şi mai era şi duminică (7 aprilie).

TÂNGUIRE DUPĂ DATIV. Aţi recunoscut, poate, titlul uneia dintre „găurile-n cer” din Revista „Ateneu”, semnate de C. D. Zeletin (n. 13 aprilie 1935, Burdusaci, comuna Răchitoasa, judeţul Bacău). Plângem şi noi după dativ când citim pe pancarta taximetriştilor protestând în Piaţa Victoriei: STOP (sus)
PIRATERIA (jos). Ca atare, şoferii bucureşteni au un aliat căruia îi lipseşte obiectul muncii. Nu-i deloc grea flexiunea: STOP PIRATERIEI!

MARIN PREDA, SCRIS DE MOROMEŢII. La cursurile de pregătire (gratuite) pentru bacalaureat organizate de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (duminica, între orele 9 şi 13), vin elevi din clasele terminale (XI-XII) din judeţul Bacău şi din împrejurimi. Provocându-i să fructifice oferta lingvistică a cuvântului-cheie „plumb” pentru a susţine încadrarea poeziei bacoviene în sfera simbolismului, am avut trista surpriză să constat că niciunul dintre cei din faţa mea nu a văzut în structura fonetică a termenului măcar vocala (una doar, închisă… de două ori: ca realizare a gradului de deschidere şi ca poziţie în economia cuvântului), darămite consoanele (număr, tip, topică). Mi-au mărturisit că nu au studiat în clasă decât despre valoarea simbolică a termenului: culoare, greutate, loc în tabelul lui Mendeleev etc. După o discuţie aplicată de circa un sfert de oră, o elevă a exclamat: „Bine, dar acest cuvânt, plumb, l-a scris pe Bacovia”. Minunată răsplată! Adolescenta mi-a amintit de paradoxul din titlul acestor însemnări, care a fost tema la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatură Română „Mihai Eminescu” de prin anii ʼ90.

În aceeaşi zi, Dumitru Brăneanu mă anunţă că în emisiunea de cultură de la TV „Trinitas”, Alex Ştefănescu deplângea starea predării limbii române în şcoala noastră, în primul rând acolo unde e nevoie pentru a motiva o chestiune de teorie literară sau pentru a desţeleni un text. „Aici e cheia analfabetismului funcţional!”, conchide preşedintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.

DE CE SIMPLU, CÂND SE POATE AMALGAMAT… Lidia Vianu, eminentă profesoară de limba şi literatura engleză la Universitatea din Bucureşti, se arată surprinsă de preferinţa tinerilor pentru cuvinte pompoase, care nu sunt de folos decât teoreticienilor: „Dacă avem termenul roman, de ce studenţii de azi sunt învăţaţi să spună ficţiune istoriografică?” Nici didactica limbii engleze nu mai e ce a fost: „Azi e doar conversaţie, fără ca aceasta să fie precedată de noţiuni gramaticale” (R.-R.C., emisiunea „Acolade literare”; în dialog cu Oana-Georgiana Enăchescu). La clasele mici e la fel: nu se mai aplică metoda fonetică, analitico-sintetică, proprie limbii române, ci metoda globală, ca pentru limba engleză.