Știți, că doar am mai spus-o, că urăsc telefoanele mobile. Sunt obligat să am smartphone, că asta-i meseria, dar mi-am luat unul din cele mai ieftine modele, ce-i drept, cu performanțe destul de bune. Dar asta nu înseamnă că sunt fanatic, că stau cu telefonul sub pernă. Am martori care pot confirma că înjur de câte ori începe să sune telefonul.

Pur și simplu, sunt un model vechi (sau învechit), care apreciază liniștea și contemplarea. Mi se pare de o mie de ori mai interesant să las gândurile să zboare și să facă legături nebănuite care să ducă la crearea unor idei noi decât să butonez niște enormități pe smartphone.

Dar telefonul nu e numai să te dai cu sania pe net. La telefon se și vorbește. Uneori. Că de aia a fost făcut. Dar unii vorbesc prea mult. Sau uită că mai trebuie să încheie o convorbire. Sau au o plăcere perversă să-ți frece ridichea, să-ți ocupe timpul aiurea, să te țină ocupat sau să-ți mulgă toate informațiile de care au nevoie. Tu poate ai o treaba. Poate e chiar urgență. Poate ești pe budă. Poate ai o treaba urgentă de făcut. Poate ți-e foame de crapi, poate ai o criză de glicemie… Nu contează, cel de la telefon vrea să-i spui acum tot ceea ce vrea să știe.

Și nimic nu-l poate face să înțeleagă că ai o treabă mai presantă. Desigur, oricând ai posibilitatea să lansezi măsurile de siguranță. Nu, nu să-i închizi telefonul, pentru că te-ar suna din nou. Oamenii ăștia nu știu să înțeleagă apropourile. Pur și simplu trebuie să-i spui că nu mai poți vorbi, și să-l bagi în mă-sa dacă mai insistă. Caz în care tot el se supără pentru că, evident, genul ăsta de vampir energetic prin telefon, nu are capacitatea să înțeleagă când depășește limita…



PUBLICITATE