Un important scriitor al zilelor noastre spune că politicienii și mișcările politice au un ideal estetic, acesta fiind kitsch-ul. E un sarcasm, desigur, și nici nu e de mirare din moment ce vine din partea lui Milan Kundera, un prozator de mare forță, superinteligent, cu un stil sofisticat, care cultivă paradoxurile. N-am suportat niciodată kitsch-ul, și sunt extrem de puțini acei politiceni pe care i-am prețuit, cât de cât, deci în doze mici. Sunt alergică la flori de plastic, așadar, la mobilele greoaie, la bibelouri, vitrine, zorzoane, la covoare și covorașe, carpete, mileuri, la suveniruri de prost-gust (nu și la cele care au un oareșice umor), la reproduceri grosiere după opere de pictură, sculptură, la parfumurile fake, dulcegi, înecăcioase, la mușamale puse pe masă, linoleum, la rozul bombon etc. Lista e mult mai lungă însă. Nu sunt snoabă de felul meu, poate am uneori mici accese, ca să zic așa, că fără reproș nu sunt, dar îmi place frumosul simplu și rafinat, creativitatea, imaginația, extravaganța chiar. Asta nu înseamnă însă că aș putea vreodată să neg că arta modernă, mai cu seamă curentul Pop Art, a dus la o dezvoltare a kitsch-ului, mai ales din dorința artiștilor de a provoca, de a șoca. Toate avangardele artistice s-au jucat cu noi și au dat cu tifla comodității burgheze, prejudecăților, au luat în derâdere formele academiste, au sfidat tradiția estetică, exponatele impuse de muzee. Recunosc apoi faptul că anumite obiecte kitsch trezesc amintiri, nostalgii, devenind foarte importante pentru noi, fiindcă inima are mereu alte rațiuni, pe care rațiunea nu le înțelege. Amintirile dau valoare celor mai modeste, mai banale obiecte. Eu am păstrat, de pildă, multă vreme, câteva dintre ornamentele de la bradul de Crăciun pe care-l făceam altădată împreună cu niște ființe dragi din familia mea. Și mă emoționez întotdeauna când copiii mei îmi aduc mici suveniruri din călătorii, din vacanțe, la acestea nu mă uit niciodată cu un ochi critic. Mi-e de-ajuns să știu că s-au gândit la mine.
În general, tot ce este încărcat, greoi, artificial, vulgar și strident îmi displace. Repetiția, uniformizarea, la fel. Dar kitsch-ul este un fenomen modern foarte răspândit, care a invadat viața noastră, fiind prezent peste tot. Și având puterea de a se reinventa continuu. Trăim acum într-un timp al exacerbării banalului, urâtului, care se lăbărțează pe toate rețelele de socializare.
Revenind la kitsch-ul politic, cred că el este extrem de periculos, nefiind altceva decât cea mai grosolană manipulare. Care transmite mereu semnale de rău augur, împingând oamenii la atitudini extreme, la ură, la intoleranță, la agresivitate. Mesaje false, simulacre de mesaje năvălesc peste noi în spațiul public, iar indivizii needucați, fără cultură, nu știu să aleagă, nu fac diferența între ce este aparent inofensiv, drăguț, simpatic, colorat, „cool” și lucrurile care au o acțiune insidioasă. Care transformă pe un individ în omul-kitsch, cu o percepție denaturată a lucrurilor, un tip care nu crede în nimic și pentru care totul este o parodie.
Am tot mai des senzația că urâtul cel perfid, care se insinuează sub toate formele în viața noastră, mai ales sub cea a minciunii, a falsului, îmi fură aerul. Și mă lupt să scap cumva. Nu vreau să-i pic pradă ușoară.
Urâtul cel perfid
