Răzvan Bibire

Știți câți cetățeni are Chișinăul? Cam 700.000, peste 800.000 cu tot cu zona periurbană. Câți manifestanți au fost la adunarea unionistă de duminică? 10.000. Cu alte cuvinte, marea manifestație a fost un eșec și măcar aici are dreptate președintele Dodon: forțele unioniste s-au făcut de râs.

10.000 de oameni într-o piață care a primit, la 27 august 1989, peste 700.000 de manifestanți care au cerut revenirea la grafia latină și proclamarea limbii române ca limbă de stat e foarte puțin.

De ce s-a întâmplat astfel, de unde vine eșecul? De ce chiar și dincoace, în România, publicul este prea puțin interesat de subiect? Oare nu cumva pentru că această pasiune unionistă care i-a cuprins pe unii vine din partea unor figuri politice compromise, a unor formațiuni politice rămase în pană de idei și care încearcă să obțină peste noapte ceea ce nu au reușit în alegeri și în ani de Opoziție?

Mai mult, dincolo, la Chișinău, discursurile au dat impresia că unirea e mai degrabă o metodă simplificată de a ocoli sistemul vizelor impus de Uniunea Europeană.

Unirea este o idee excelentă, mai ales în contextul în care forțe politice importante sunt folosite pentru destructurarea statelor, pentru autonomia unor teritorii, pentru separarea unor provincii.

Dar, în problema unirii cu Republica Moldova nu am auzit să se fi clarificat probleme esențiale. Facem unirea, e ușor de spus, dar ce facem cu marea minoritate rusofonă din republică? La ce discurs au atât politicienii români cât și oamenii de rând vizavi de orice este rusesc, este greu de crezut că această minoritate va privi cu ochi buni unificarea.

Ce facem cu Autonomia Găgăuză? O desființăm? Se vor tulbura apele și vor izbucni conflicte. O păstrăm? O să vrea și maghiarii din România autonomie. Mai important: ce facem cu Transnistria? Cu o problemă nerezolvată de 30 de ani? Nu mai zic nimic de relația cu Rusia care a demonstrat un interes extrem pentru minoritățile rusești din statele foste sovietice.

Politicienii noștri ne vând iluzia că Unirea se poate face doar cu o ștampilă și un vot în consiliul local. Pe hârtie lucrurile sunt foarte simple; însă, în realitate, e puțin mai complicat. Să spunem că votăm în țară unificarea. Ce vom face în momentul în care dincolo de Prut, comunitățile nu vor voi să voteze?

Pentru că în ciuda unor păreri optimiste, care ne arată cât de multe sate au votat Unirea, în realitate, majoritatea localităților nu au votat și, probabil, nu vor vota.

Un sondaj din decembrie 2017 arată că doar 28,8% dintre cetățenii moldoveni ar vota unirea cu România dar, culmea!, 33 la sută ar vota o uniune cu Rusia.