Peste 120 de femei testate gratuit pentru HPV la SJU Bacău. Aproximativ 10% dintre probe au fost pozitive

Programul de testare gratuită pentru depistarea infecției cu virusul papiloma uman (HPV), implementat la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bacău, a înregistrat rezultate semnificative în primele luni de la lansare, peste 130 de persoane înscriindu-se până în prezent pentru screeningul destinat prevenirii cancerului de col uterin.

Potrivit reprezentanților unității medicale, aproape 120 de paciente au acceptat să fie testate pentru depistarea tipurilor HPV cu risc oncogen înalt. Dintre acestea, 91 erau asigurate în sistemul național de sănătate, iar restul paciente neasigurate.

Programul, inițiat de managerul SJU Bacău, ec. Ion-Marius Savin, se adresează în special femeilor cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani și urmărește creșterea accesului la servicii moderne de prevenție și diagnostic precoce pentru cancerul de col uterin.



Pacientele au beneficiat de consultații și investigații gratuite în cadrul Ambulatoriului de Specialitate și al Maternității SJU Bacău, iar probele recoltate au fost analizate în Laboratorul de Microbiologie al spitalului. Acesta a fost recent modernizat printr-o investiție de aproape 3,4 milioane de euro, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din fonduri ale Consiliului Județean Bacău.

Datele centralizate arată că aproximativ 10% dintre probele analizate au avut rezultat pozitiv, ceea ce permite identificarea precoce a pacientelor aflate la risc și stabilirea rapidă a conduitei medicale adecvate.

Managerul SJU Bacău, ec. Ion-Marius Savin, a declarat că rezultatele obținute confirmă importanța investițiilor în prevenție și în dezvoltarea serviciilor medicale moderne.

„Rezultatele obținute în doar câteva luni de la lansarea acestui program ne confirmă că investițiile în prevenție și în servicii medicale moderne produc efecte reale în comunitate. Fiecare test efectuat înseamnă o șansă în plus pentru depistarea la timp a unor afecțiuni care pot fi prevenite sau tratate cu succes”, a afirmat acesta.

Potrivit conducerii spitalului, programul va continua cel puțin până la sfârșitul anului. Femeile asigurate se pot programa pentru consultație ginecologică în Ambulatoriu pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, iar testarea HPV este realizată gratuit, la recomandarea specialistului.

De asemenea, pacientele neasigurate pot solicita direct o programare la medicul ginecolog, testarea fiind asigurată gratuit cu sprijinul Asociației Pentru Viață Bacău.

La nivel mondial, cancerul de col uterin, asociat în majoritatea cazurilor cu infecția cu HPV, reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor. Specialiștii subliniază că boala poate fi prevenită prin vaccinare și screening periodic, iar depistarea precoce crește semnificativ șansele de vindecare.



spot_img
spot_img