Obicei de vilegiaturist

Lectura este un viciu nepedepsit şi atunci când vorbim despre publicaţii, nu neapărat despre cărţi. Aflându-mă în judeţul Alba, am cumpărat din gară, după obicei, mai multe ediţii ale ziarului „Unirea”, singurul cotidian judeţean. Pe frontispiciu scrie că e fondat în 1891, iar în „Istoria jurnalismului”, că a apărut la Blaj, ca „Foaie bisericească-politică”. Tot aici găsesc că primul ziar „Unirea” a apărut în 1880, la… Bacău (cf. Nerva Hodoş, Al.-Sadi Ionescu, Publicaţiunile periodice româneşti, I, 1913). Aşadar, oraşul natal al lui Vasile Alecsandri (14 iun. 1818, Bacău – 22 aug. 1890, Mirceşti) este contemporan cu scriitorul prin acest „ziar politic”, aflat nu departe de anul obţinerii independenţei de stat.

Un ziar bine scris

La Biblioteca Judeţeană, caut colecţia din 1918 a ziarului „Unirea”, care trebuie să fi relatat despre zborul istoric Bacău-Blaj-Bacău de la 23-24 noiembrie 1918. Mă mulţumesc cu cea din 1968 – anul înfiinţării Bibliotecii– şi mă entuziasmez când văd, de pildă, al treilea i în titluri („Satul a reînviat cu efortul depus de propriii locuitori”).

După 50 de ani

Ziarul din 2018 e la fel de bine scris nu pentru că privirile tuturor românilor sunt îndreptate către Cealaltă Capitală, ci din respect pentru o valoare naţională supremă: limba română. Reproduc câteva exemple.

Virgulă înaintea lui şi?

Da, ca în situaţia aceasta: „Un mesaj către unitate în an de Centenar a fost transmis şi de reprezentanţii autorităţilor locale prezente la eveniment: prefectul D. H., preşedintele Consiliului Judeţean, I. D., şi primarul M. H.” („Contribuţia avocaţilor la Marea Unire de la 1918, celebrată la Alba Iulia în prezenţa a peste 300 de invitaţi din toată ţara”, în „Unirea”, 25 iun.). Numele I. D. se impunea încadrat între virgule, pentru a semnala o apoziţie explicativă.

ISJ sau IŞJ?

Aproape de pedanterie se află grija ziariştilor albaiulieni pentru semnele diacritice. În condiţiile în care cu toţii rostim /iseje/ pentru abrevierea Inspectoratul Şcolar Judeţean, în jurnalul de care ne ocupăm găsim I.Ş.J., nu *I.S.J., ceea ce ne face să credem că pronunţarea e în acord cu ortografia.

Sens colectiv, dar acord la singular

De Ziua Drapelului Naţional, „Un sobor de preoţi ortodocşi, civili şi militari, a oficiat o slujbă de binecuvântare a drapelului” („Unirea”, 27 iun.). Suntem tentaţi să sesizăm o greşeală de acord predicat-subiect dacă nesocotim adevărul că substantivul „sobor” are sens colectiv, dar formă de singular (deci nu *au oficiat). De lăudat şi plasarea celei de-a doua virgule („militari,”), care dacă ar lipsi ar îngloba în sobor nu doar preoţii, ci şi civilii, împreună cu militarii.

Minuscula din titulatură

Deşi denumeşte o instituţie locală importantă, şirul de termeni din titlul ei nu include peste tot iniţiale majuscule: „Instituţia Prefectului – judeţul Alba” (ca şi municipiul, oraşul, comuna, satul, cuvântul judeţul este un termen generic).

Fără glumă!

În general, textele destinate divertismentului sunt redactate mai… relaxat ortografic. Nu e cazul ziarului „Unirea”, care e constant atent la calitatea exprimării. O epigramă prezintă soarta cratimei (La bac eu am picat/ („Miau” dat o notă mică),/ Iar dascălii „miau” explicat/C-am scris pe „mi-au” ca o pisică), iar o anecdotă ne învaţă că forma *înşeală este greşită: „O blondă la volan. Sună telefonul mobil. Răspunde şi aude vocea panicată a soţului: «Iubito, fii atentă! Am auzit la radio că o maşină circulă pe contrasens pe autostrada A1!» «Dragule, cei de la radio se înşală: nu este doar o maşină; sunt sute!»”