Lumea pare a se da în vânt după știrile senzaționale, iar presa întreține, alimentează curiozitatea asta cu bună știință. Presa în general, care este din ce în ce mai tabloidizată. Până și în unele dintre revistele de cultură găsești mereu atacuri la tabăra adversă, înțepături, sarcasme, desființări etc. E o neobosită, înverșunată plătire de polițe, reglare de conturi, în dauna cititorilor care nu au nicio vină pentru stara asta anormală de lucruri.

Plictisiți de această tevatură care nu-i privește și nu-i interesează, și care ține de câțiva ani deja, mulți cititori au și abandonat lectura unor asemenea gazete. Revenind la știrile așa-zis senzaționale, la dezvăluirile neapărat ,,cutremurătoare” (unele dintre acestea sunt umflate, trase de păr, stupide, penibile, indecente, vulgare) am citit câteva dintre acestea zilele trecute, după încetarea din viață a unor cunoscuți actori, și m-am gândit câte alte lucruri cu adevărat semnificative nu știe publicul despre aceștia.
Despre Vladimir Găitan, de pildă, pe care m-am bucurat să-l revăd în ,,Reconstituirea” (programat la televizor săptămâna trecută), filmul zguduitor al lui Lucian Pintilie, atât de real și de adevărat încât i-a speriat pe comuniști, care l-au interzis. Găitan și George Mihăiță erau studenți când i-a descoperit Pintilie și i-a luat în filmul său, primii la care se gândise pentru distribuție fiind Dan Nuțu și Virgil Ogășanu.

Dar șansa le-a surâs celor doi, iar șansa joacă un rol foarte mare în profesia asta. Să fii văzut de un mare regizor și să joci la el e ca și cum ți-ar pune Dumnezeu mâna în cap. Iar Vladimir Găitan a avut noroc. Avea și un fizic ieșit din comun, avea înălțimea lui Clint Eastwood, și un firesc à l’américaine. A făcut multe filme, cu roluri de toate felurile, unul dintre personajele preferate fiind Ștefan Gheorghidiu din ,,Ultima noapte de dragoste”, o coproducție (în două părți) regizată de Sergiu Nicolaescu. Camil Petrescu era unul dintre scriitorii de care actorul era îndrăgostit, așa avea să mărturisească într-un moment destinat amintirilor. Era un mare iubitor de literatură, citea enorm încă din timpul școlii, când a avut norocul unui coleg de bancă mai liniștit, reflexiv (asta în timp ce el era tipul sportiv, bătăioas, rebel) și cu o cultură serioasă, nu altul decât cel care avea să devină cunoscutul critic literar Alex Ștefănescu.

Asta se petrecea la Suceava, locul său de baștină, moldoveanul Găitan având marea dragoste și pentru Eminescu, Creangă, Sadoveanu. Și mi-a mai plăcut ceva la actorul care ne-a părăsit de curând, bunul-simț și luciditatea. La fel, modestia, conștiința exactă a locului său pe lumea asta și în profesia sa. Găitan spunea că în povestea asta cu actoria nu există egalitate, că nu ai cum să nu vezi că doar unii sunt atinși de o aripă de înger, de genialitate. Iar el îi numea pe Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Marin Moraru (au mai fost și alții, desigur, și Caragiu, și Emil Botta, și George Constantin). Una este să fii bun și util în profesia ta, alta este să ai geniu. Cine nu recunoaște asta, este un om chinuit, un infirm, așa gândea actorul. El a avut puterea să înțeleagă cum stau lucrurile cu adevărat, fără să-și facă iluzii, și de atunci a căpătat o liniște interioară și o libertate fantastice. E mare lucru să ai această putere (în special pentru cei din lumea artistică) și să nu dai în damblaua de a te crede vreun geniu nedescoperit și nedreptățit. Că unii pică ușor la fandacsie și își pierd uzul rațiunii.



PUBLICITATE