Numai imbecilii nu-și schimbă părerea, opiniile (o spunea Paul Claudel), un anumit tip de consecvență în idei ducând la utopii. Sau la distopii. Oricum, cât timp trăim nimic nu e definitv, și e bine să luăm lucrurile și „cum grano salis”, cu un pic de umor, așadar. Lăsând la o parte tristeți, încruntări, maliție și resentimente, agitația sterilă. Eu sunt bucuroasă când pot să-mi schimb în bine părerea despre un om, când mă surprinde (vorba unei reclame, pe care o tot aud) cu ceva plăcut, și care-i contrazice felul de a fi. Sigur, pot să-mi schimb părerea și în rău, atunci când cineva mă dezamăgește, așa cum se întâmplă cu unii bărbați pe care-i prețuiam pentru inteligența și creativitatea lor, dar care se vădesc profund misogini. Așa cum e autorul unei cărți cu un titlu facil (și ridicol), de literatură de consum, „Decoct de femeie”, un erudit domn, doctor în filosofie, pe nume Sorin Lavric. Și un publicist interesant, pe care-l citeam într-o cunoscută revistă literară. Dar nu știu dacă am s-o mai fac de-acum încolo, după ce am văzut în ce „fiertură” le aruncă pe femei. Niște făpturi exclusiv sexuale, în concepția dumnealui, fără acces la spiritualitate. Pentru că, vezi Doamne, gândirea abstractă este exclusiv apanajul bărbaților. Domnului care face decocturi din ființe, din cele sexuale, femeile erudite (care, deci, există) îi sunt profund antipatice, ele oricum neatrăgând în niciun fel pe bărbați. Pentru că aceștia, mișcați numai de dorință, vor să se bucure doar de nurii unei femei. Femeie care, după ce nu mai este amantă (iar pentru autor, valabile sunt doar cele până în 25 de ani, preferința pentru adolescente fiind categorică) poate doar să aspire la rolul de muză. „Niciun bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios”. Foarte tare expresia asta cu „athanorul labios”! Ce neașteptată alchimie, de cât rafinament e în stare gândirea autorului, preocupat de esențe, de mistică, și care înșiră glorios pe fiecare pagină o mulțime de expresii în greacă, latină, în germană, în fine, în limbile filosofiei, făcând paradă de erudiție. Rezultatul este însă mult zgomot pentru nimic, o mixtură indigestă de metafore trase de păr, exprimări căutate, contorsionate. Speculații căznite și vulgaritate îmbrăcată în prețiozități de limbaj, în fine, un decoct nereușit, care îți lasă un gust neplăcut. Păcat de atâta erudiție folosită fără rost, aruncată în derizoriu.
Mi-am dres însă gustul rapid, citind un articol despre feminitate și viciul inteligenței masculine. Nu știu cine-i Sorin Popa, nu îmi este cunoscut numele, dar combate bine, rezon! Are același prenume ca Lavric și a publicat aticolul în revista unde are acesta rubrică permanentă. În primul rând, mi-a plăcut ascuțita observație potrivit căreia unii citesc Kant degeaba, „perorând despre imperativul categoric”, în timp ce se comportă ca niște bădărani în viața concretă. Iar acum, reproduc doar un citat despre tipul misogin, și voi reveni cu alte amănunte data viitoare: „El e, inevitabil, un cinic, sexualmente. Una dintre pistele preferate ale egoului misoginului, prin care își demonstrează sieși că femeia e inferioară, e disprețul intelectual: fiindcă femeia e inaptă de «creier», rezultă că nu e bună decât pentru satisfacția cărnii. Trăncăneala-alibi raționalistă nu e însă, decât camuflajul unui instinct grosolan. Acesta e cazul unui misogin dotat cu o minte rudimentară”. Dar sunt și misogini cu o inimă rudimentară, zice autorul, și sunt de acord cu el.
Unii citesc filosofie degeaba…
