23 aprilie 2024
CulturăUn percuţionist de excepţie: Alexandru Anastasiu

Un percuţionist de excepţie: Alexandru Anastasiu

Joi, 14 noiembrie, ora 18.30, la Sala ATENEU, publicul băcăuan se va bucura de prezenţa talentatului Tiberiu Soare, unul dintre cei mai importanţi dirijori români. În programul concertului, Alexandru Anastasiu – percuţie (solist, dar şi compozitor al lucrării pe care o va interpreta – „Rhythm of the day”) şi Camille Saint-Saëns.
Dirijorul Tiberiu Soare aduce în atenţia publicului Simfonia nr. 3 în do minor op. 78, simfonia „cu orga” de C. Saint-Saëns, lucrare spectaculoasă, care va cuceri spectatorii prin sonoritate şi expresivitate.

Această simfonie a fost comandată de Filarmonica Regală din Anglia, iar prima interpretare a avut loc la Londra la 19 mai 1886, la Sala St James, condusă chiar de către compozitor. După moartea prietenului său Franz Liszt, la 31 iulie 1886, Saint-Saëns a dedicat lucrarea memoriei acestuia.

Pecuţionistul Alexandru Anastasiu (foto), unul dintre cei mai talentaţi din generaţia sa, a activat în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră, ansamblul GAME, iar ca solist a performat concerte ce s-au bucurat de aprecierea publicului şi a criticii. Alexandru a dobândit o pasiune specială pentru vibrafon, dedicându-se studiului aprofundat al acestui instrument de percuţie. În anul 1999 accede în semifinala Concursului Internaţional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand. Doi ani mai târziu (2001), câştigă Bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie. Alexandru Anastasiu este membru al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti.



A iniţiat proiecte inedite, fiind şi cel care a organizat din punct de vedere artistic primul festival de vibrafon din lume (2012). Începând din 2013, prestigioasa firmă Mike Balter din Statele Unite creează modelul de baghete purtând semnătura „Alexandru Anastasiu”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri