Un celebru compatriot avea o vorbă, devenită celebră: să fie bine, ca să nu fie rău! Un alt compatriot, ministru de această dată, s-a gândit că ar fi valabilă şi aserţiunea „să fie rău, ca să nu fie bine!”
Să nu fie bine în sistemul de învăţământ, care şi aşa stă să se prăbuşească, nu numai din punct de vedere calitativ, despre care am vorbit cu altă ocazie, ci, mai ales organizatoric, cu schimbarea regulilor în timpul jocului.

De la începutul anului şcolar până la sfârşitul lui, ministrul, în care toată lumea îşi pusese mari speranţe, se joacă cu nervii profesorilor, elevilor şi părinţilor. Săptămânal are câte o nouă viziune, o străfulgeră câte idee pe care ţine neapărat să o aplice, să o trimită în teritoriu. Sunt deja celebre iniţiativele privind desfiinţarea clasei „zero”, elaborarea unui nou regulament şcolar, reducerea drastică a numărului de locuri în licee etc. N-am la îndemână acum un inventar cu toate schimbările propuse de noul ministru, însă, cu siguranţă, sunt contabilizate şi discutate la nivelul inspectoratelor şi conducerilor şcolilor.

Şi-a elaborat şi o strategie, o tactică, aruncă în spaţiul public mărgica (ordinul) şi aşteaptă reacţiiile, dacă e rău ca să nu fie bine, se repliază şi anunţă, până a se produce inevitabilul, că a fost doar o părere, de bază este Monitorul Oficial. A apărut în MO? ne întreabă, după ce ţinta nu a fost atinsă. Este o tactică păguboasă sau nu realizează ce înseamnă un ordin trimis în teritoriu, bulversează mii de oameni, se crează panică prin cancelarii, vin comentariile, mai ales că a doua zi urma să se întâmple tocmai ce doamna ministru anulase peste noapte.

Până unde se poate merge cu această instabilitate, această bulibăşeală fără capăt? Pare cam mult şi total ineficient. Ai dat drumul la tren, lasă-l, domnule, să ajungă la destinaţie, după aceea analizezi parcursul şi dacă a fost rău şi n-a fost bine, atunci dai un ordin clar, concis, cu subiect şi predicat, oră şi dată, după care semnezi.