18 mai. 2018, ora 18. Universitarul, poetul, eseistul, disidentul Liviu Antonesei îmi/ne spune: „Acum 38 de ani, la ora aceasta, securiștii ieșeni, cu întăriri de la centru, aveau să dea năvală peste circa 30-35 de persoane din cercul revistelor studențești ieșene Dialog și Opinia studențească – studenți, cadre didactice universitare, cercetători științifici și chiar liber-profesioniști. O zi de percheziții și interogatorii, care s-au lungit până seara.
Alții au mai fost aduși și a doua zi, ba chiar mai multe zile. Oficial, ancheta s-ar fi terminat în septembrie același an. Din documente recuperate de la CNSAS, reiese că, pentru unii nu s-a terminat până la sfârșitul vechiului regim. După ancheta aceea, unii s-au liniștit, alții s-au reorientat, iar o parte au ajuns la radicalizare. Oricum, peste o treime din lista semnatarilor Apelului împotriva realegerii lui Ceaușescu, inițiat de Dan Petrescu, apărut în toamna anului 1989, cu vreo două luni înaintea Congresului de realegere, erau dintre anchetații din 1983. Oricum, la începutul lui iunie, Al. Călinescu și Sorin Antohi au fost zburați de la conducerea Dialogului, iar eu de la cea a Opiniei studențești. A. C. și S. A., fiind membri de partid, au avut parte și de reușite ședințe de demascare, după tipicul anilor ’50.
În aceeași perioadă, a fost debarcată și conducerea Echinoxului clujean – Ion Pop, Ion Vartic și regretatul Marian Papahagi -, dar măcar n-au beneficiat și de o anchetă! În noaptea care a urmat anchetei, n-am putut dormi. În schimb, am scris un poem, cumva de liniștire, de eliberare de tensiune. În tipografie, era în lucru un număr al Opiniei studențești. Dimineață, m-am dus în tipografie, am scos din pagină ceva și am introdus poemul. La puțină vreme după ce lucrul era făcut, a venit un inspector, sau ce-o fi fost, de la județeana de partid și s-a uitat pagină cu pagină. Fumam cu un tipograf într-un loc pentru fumat și îl priveam pe inspector cu inima purice. A frunzărit vreo jumătate de oră – precizez că făcea asta după ce revista primise «bunul de tipar» – și n-a observat schimbarea. Titlul de atunci al poemului era mult mai explicit decât cel care avea să apară mai târziu în carte, data de 18 mai 1983, apărea în titlu. Revista a apărut. Când s-au prins, era deja distribuită! Nu de asta m-au dat afară, era ceva deja planificat, dar și-or fi zis că au dreptate să mă elimine! (…) Au trecut exact 35 de ani…”
Acum, tulburătorul poem al lui Liviu Antonesei…:
Anatomia speranţei
„În mijloc, o uriaşă inimă de metal pompînd un puroi/violet, bolborosind sub presiune în arterele uscate,/un creier putrefact de asemenea, o portocală cenuşie -/apoi, concentrice sfere de influenţă cu legăturile/
tensionate, milioane de insecte tinere în tricouri/colorate, refuzînd istoria speciei de la un punct/încolo, mişcîndu-se, depărtîndu-se, automate /strălucitoare/(şi tăcute în ordinea unui sens mai adînc), un fel/
de dans isteric în lumina neoanelor, în sunetele/gîlgîitoare şi neordonate, în spatele/în faţa unor/ uşi veşnic închise, neauzind nimic, nespunînd nimic,/după un fel de estetică a rupturii, fantastică/ autarhie compensatorie, nevroză mecanomorfă – împotriva/ nebuniei uşor cazone totuşi, uşor fără lege totuşi,/separare lăuntrică s-ar putea spune (fără o reală/interiorizare), un spectacol gălăgios şi monoton/care ajută cui?care foloseşte cui? care există/ poate numai ca simplă mişcare autoreferenţială -/ şi încă este bine că s-a scris eu, supremul şi că/
alfabetul elin mai aruncă seminţe în mare şi că/poetul ossip nu şi-a luat şi versurile dincolo/ de mormînt, iar în fiecare dimineaţă o ceaşcă de/
lapte rece încercuie plumbul care se adună pe/arterele uscate, pe creier, în inima obosită…/ şi, mai departe, cîmpii nesfîrşite, păduri din/
care fiarele de mult au dispărut şi vînătorul/ trece trist cu puşca inutilă pe umeri şi cîinele/ de rasă devine potaie de haită şi printre/
blocurile galbene hingherii în haine de piele (cu/ strălucitoare cercuri portocalii pe spinare şi cefe/subţiri) îşi aşază capcanele, îşi aruncă plasele /grele de sîrmă. Şi e frumos cînd, seara, luna-şi/aruncă lumina rece pe suprafaţa apei Ciric./ Şi e bine.” (18 mai 1983)…
O lecție a demnității. Istorie. O pagină doldora de verticalitatea acelor ani de supraviețuire zămislită de cei care au/aveau în ființa lor carnea Strigătului. Oamenii aceștia care au incendiat întunericul minților sunt eroii istoriei noastre. Mulțumesc, L.A.
