Viorel Savin

De ce scrieți? Cum scrieți? De ce?… Din vocație, din instinct, din obligație, numai Dumnezeu știe, din… Cum?… După toanele inspirației, ziua, noaptea, metodic, atunci când aveți chef, stimulați de… fazele lunii sau de hachițele altor aștri, cu tone de cafele, cu trabucul înfierbântat?… Aceasta este noua provocare pe care am aruncat-o cu drag în spiritul unor scriitori.


PUBLICITATE

Astăzi răspunde acestei provocări Viorel Savin, cel care, ca dramaturg, romancier, poet, eseist și om al Cetăţii, a fost răsplătit, începând cu 1962, cu aproape 20 de importante premii, medalii, diplome, ordine ale unor instituţii naţionale și locale. Nu lipsesc din aceste aplauze ale comunității onoruri de excepţie ale Uniunii Scriitorilor din România, Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică, Ministerului Culturii, Consiliului Județean, cotidianului Deșteptarea, precum și „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A.

,,De ce scriu? Din nevoia de diluare a oțetului existenței. În «Implozia lui Melec Purtătorul de Nucă şi de Nývas în Cretinozauria», scriam la pag. 19: «Trebuie să scriu ca să mă salvez». Și mai scriam: «Trist este să îţi concepi salvarea ca pe o pedeapsă pentru ceilalţi… !»

Da, este extrem de trist să constați că modestu-ți «urcuș sisific» cotidian îți este perceput ca «o succesiune de victorii personale» asupra potrivnicilor! Prea îmi este implicată sinceritatea funciară – imprudența de a spune adevăru! – în cele mai derizorii impulsuri existențiale ale contemporanilor mei, agrementate cu invective și joase calomnii. Mă oripilează adăugarea mea necinstită la inflația nemulțumiților, curioșilor și degustătorilor, mai mult sau mai puțin vicioși, ai scurtei noastre existențe; singura inflație pe care o suport cu bucurie este doar cea a cititorilor și spectatorilor scrierilor mele…

Fiind nemulțumit de ceea ce sunt, scriu pentru a provoca conflicte; de ordin moral-estetic; și nu mă inhibă multitudinea, și nici dimensiunea lor. Nu există conflict logic de care să mă tem, atâta timp cât știu că… orice fruct apăsat cu călcâiul, în țărână învinge: încolțind!
Personal «am încolțit» câteva piese de teatru memorabile – cu sute de mii de spectatori! -, și «am încolțit» și două romane; solitare; insolite; apreciate și oarecum bine «răsplătite» în peisajul literar românesc.

Cum scriu?

Scriu profund nemulțumit de semidoctismul afirmațiilor contemporanilor mei, dar și de primitivismul percepțiilor lor în legătură cu «anumite realități», pentru mine, limpezi ca roua. Scriu dimineața de la 8.00 la 12.00 și după-amiaza de la 16.00 la 19.00. Noaptea mă trezesc adesea și notez «sugestii» de conversații și scene. A doua zi reiau ceea ce am scris și… tai fără milă. Dacă îmi rămâne o coală scrisă pe zi, sunt mulțumit. La final, reiau întregul: tai și rescriu din nou… «Impostorul…» l-am scris și rescris de cinci ori!”, mărturisește Viorel Savin.

Alte articole