Tineretul Național Liberal Bacău, în colaborare cu Arena Mall Bacău, anunță cu entuziasm organizarea celei de-a 15-a ediție a evenimentului „Căsătorește-te pentru o zi”, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, pe 14 februarie. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, între orele 11:00-20:00, la parterul Arena Mall Bacău și este deschis tuturor celor care doresc să trăiască o experiență unică, simbolică.
Toți îndrăgostiții sunt invitați să participe la această zi specială, în care vor putea experimenta o „căsătorie simbolică”, dar și să se bucure de multe alte surprize pregătite pentru ei. Evenimentul este dedicat atât celor care își doresc o experiență amuzantă și memorabilă pentru o zi, cât și celor care vor să se bucure de atmosfera romantică a Zilei Îndrăgostiților alături de cei dragi.
„Ajungem anul acesta la ediția a 15-a a evenimentului „Căsătorește-te pentru o zi”, o inițiativă care a devenit deja o tradiție pentru comunitatea băcăuană și un simbol al celebrării iubirii, al bucuriei și al implicării civice.
Mulțumim partenerului nostru Arena Mall Bacău și sponsorilor care ne sunt alături, an de an, demonstrând că atunci când mediul privat și societatea civilă colaborează, se pot crea momente cu adevărat speciale pentru comunitate.
Pentru noi, acest eveniment este mai mult decât o celebrare simbolică a iubirii – este un pretext pentru a aduce tinerii împreună, pentru a-i încuraja să se implice, să construiască și să creadă într-un Bacău mai unit și mai vibrant.
Îi invit pe toți cei care cred în puterea comunității să ni se alăture, să sărbătorească dragostea și să fie parte din această poveste care crește de 15 ani.” – a precizat președintele Tineretului Național Liberal Filiala Bacău, consilierul local Cosmin Alexandru Iancu.
TNL Bacău dorește să mulțumească tuturor sponsorilor care au susținut acest proiect: Adina Bălan, Atelier Cris Cakes, Avon, Beauty Studio Mihaela Lashes, Beauty Art by Moniq, Bru Roastery, Caffe Tupakka, Club Fitness X Force, Coffii Tu Gou, CSA Travel, Didiesse, DPO Consultancy, EkoDor, Elixir Beauty by Loredana Chirilă, Fiald Hotel & Spa, Frameone, Le Wrap Kebab, Nama Cafe, Razvan & Forever Beauty, Red Gym Premium, Restaurant Hanzo, Shoes Clean, Supersmash, Ștefania Elena Popa, Vlasie Maria Andreea și nu în ultimul rând Young Island Festival.














