Ieri după-amiază, un tânăr din municipiul Bacău transmitea un mesaj tulburător pe o rețea de socializare, mesaj care a fost înțeles și transmis urgent de către un membru al familiei unei angajate a unității de jandarmi.
«De aici, destinul tânărului s-a schimbat deoarece, datorită maturității de care a dat dovadă sora mai mică a colegei noastre, Diana Dumachin, prin transmiterea imediată a unor repere pentru stabilirea cu aproximație a locului de unde cel aflat în cumpănă transmitea „strigătul de ajutor”», se arată într-un comunicat al Grupării de Jandarmi Bacău.
Datele au fost preluate, iar reperele primite au fost folosite cu profesionalism și, împreună cu ceilalți colegi aflați în serviciul de patrulare în dispozitivul de menținere a ordinii publice, au tratat situația ca un eveniment și au aplicat procedurile de căutare, identificare și salvare a celui aflat „în derivă”.
După aproape o oră de căutări, fără a-și pierde speranța o clipă, membrii echipajului de jandarmi l-au găsit pe tânăr la aproximativ 1 kilometru în afara orașului, într-o zonă izolată, în imediata apropiere a unei căi ferate, într-o stare emoțională foarte deteriorată, generată, conform propriilor afirmații, de probleme de nedepășit și fără perspectiva de a-și continua existența.
Până în momentul în care unul din părinții săi și-a făcut apariția la locul unde a fost găsit tânărul, persoana în cauză a fost consiliată ca aceasta să înțeleagă că soluția extremă aleasă pentru a-și rezolva problemele nu e bună și ca sunt multe persoane care țin la el (unele chiar necunoscute) și care îl pot ajuta să treacă peste momentele de cumpănă.
După ajungerea tânărului în familie, jandarmerița noastră inimoasă a primit un mesaj de la acesta, numind-o „salvatorul de care am avut nevoie în cel mai greu moment al vieții mele”, apreciind determinarea de care a dat dovadă pentru a-l ajuta. Abia atunci colega noastră a fost copleșită de emoție și ochii i s-au umplut de lacrimi.
Felicitări domnișoarei sergent major Diana Dumachin!















