Interviu cu ing. Constantin Poiană, managerul spitalului buhușean
(Despre Kierkegaard, ,,boala de moarte”, crosa la patină, pacienți, responsabilitate, suferință, evoluție, optimism ș.a.)
– Spuneți-mi, vă rog, repede, cinci cuvinte care vă trec prin cap atunci când spun Spitalul ,,Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși…
– Pacienți, suferință, nevoi, implicare, rezultate.
– Acum, cu aceeași celeritate, spuneți-mi trei propoziții/ fraze, despre același subiect…
– Dacă alții pot, putem și noi. Pacienții sunt cei care ne oferă cel mai bun feed-back. Un spital mic poate oferi soluții mari în situații de criză.
– Putem face o comparație, cu știuta exagerare convențională, între creșterea voinicului din poveste – o zi, cât într-un an – și evoluția spitalului buhușean?
– Îmi place să spun că spitalul are un viitor frumos. Comparația e frumoasă, dar e cam mult spus. Poate că mai potrivit ar fi să spunem că nu am stat degeaba. Am căutat mereu soluții la problemele spitalului. Mă refer la atragerea de medici, la realizarea de dotări și reabilitări, mai ales. Nu am așteptat să vină soluțiile ușor, de ,,sus”. Am mers direct la factorii de decizie, am propus soluțiile noastre și, de multe ori, am găsit rezolvarea acestora. Am învățat că, dacă nu poți rezolva o problemă, nu trebuie s-o abandonezi. Cauți să vezi ce nu a fost bine și o iei de la capăt!
– Care ar fi principalele argumente ale acestei evoluții aplaudate și la nivel național?
– Seriozitatea, responsabilitatea, implicarea, munca, dorința de a demonstra că se poate chiar și atunci când unii nu ne dădeau nicio șansă. Această atitudine constantă nu a trecut neobservată. Nu am spus niciodată NU. Am răspuns tuturor provocărilor, atât de la nivel local, cât și național.
– Cum apreciați sprijinul comunității locale?
– Fără sprijinul comunității locale nu am fi reușit nimic. Oamenii au nevoie de un loc în care să-și îngrijească sănătatea, iar noi am venit în sprijinul lor cu un spital curat, sigur, cu specialități noi, medici și dotări cu aparatură și echipamente medicale. Au fost înființate: Compartimentul de recuperare medicală (4 paturi), Compartimentul de urologie (4 paturi), Structura de terapie intensivă și terapie acută (14 paturi ), Compartimentul O.R.L. (4 paturi), Cabinetul de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Cabinetul de oftalmologie. Am atras în ultimii doi ani încă 24 de medici; toți au rămas la noi, profesează. Poate că nu am reușit întotdeauna să răspundem așteptărilor, dar am recunoscut acest lucru și am fost mereu aproape celor bolnavi sau aparținătorilor acestora.
– Cred că vă bucurați și de sprijin județean și național.
– Da, au căpătat încredere în noi și această atitudine ne-a dat curaj. Dar nici noi nu am dezamăgit.
– Nu simțiți, totuși, uneori crosa la patină?…
– Da, de multe ori. Chiar și din partea unor oameni de la care nu mă așteptam! Dar sar peste crosă și-mi urmez drumul. Până acum am reușit, dar sunt sigur că va exista un moment când nu voi putea evita crosa.
– Greșesc? Saltul acesta calitativ n-ar fi putut fi realizat fără managementul anterior al unor directori precum dr. Constantin Negru, dr. Maria Mihaela Colbeanu și dr. Mouhannad Toron, care, în același timp, sunt și profesioniști aplaudați ai medicinei interne și chirurgiei.
– Indiscutabil, sunt medici buni, cu experiență și recunoaștere în comunitate și nu numai. Sunt sigur că au făcut, și ca manageri, tot ce se putea face ca acest spital să se dezvolte, să prospere și să aline suferințele pacienților.
– Ce surprize plăcute mai pregătește spitalul buhușean pentru pacienți?
– În primul rând, nu vom lăsa garda jos. Spitalul buhușean trebuie să devină din ce în ce mai primitor, mai curat, mai sigur pentru pacienți. Vom mai atrage medici și vom mai înființa și alte specialități. În anul 2022, probabil, vom avea specialitatea de gastroenterologie si Compartimentul diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Sunt în curs de avizare. Vom continua să dotăm structurile spitalului cu aparatură și echipamente medicale și, mai ales, vom menține accentul pe procesul de instruire/ perfecționare continuă a personalului.
– Or fi chiar toate fără cusur prin instituția care încearcă să oblojească suferințele buhușenilor (și nu numai)? Dacă da, o să mă cert la cuțite cu Kierkegaard, filosoful drag sufletului meu, care-mi spune că ne naștem cu ,,boala de moarte”.
– Suntem departe de perfecțiune. Nici măcar nu ne propunem acest lucru! Sunt multe de făcut, sunt obiective greu de atins, dar nu vrem să stăm pe loc. Încercăm să-i ajungem pe cei care au luat startul cu mult înaintea noastră. Ne bucuram că pacienții noștri, din ce în ce mai mulți, încep să aibă încredere în acest spital care, potrivit dorinței unora, nu cu mult timp în urmă, trebuia să dispară. Poate aveau și motive, ca să fim sinceri…
– Câteva vorbe la ,,liber alese”?…
– Suntem un spital mic, dar cu inima mare! Trebuie să demonstram că merităm să existăm ca instituție sanitară.
