miercuri, 17 decembrie 2025

Statia de epurare, sparta de frig

Conducte fisurate la o investitie de 14 milioane euro receptionata pe 25 noiembrie 2010

A costat 14 milioane de euro si a fost inaugurata cu mare tam-tam. Acum, la nici doua luni de la taierea panglicii, au inceput sa apara problemele. Este vorba despre Statia de Epurare a Municipiului Bacau. Tevile au inceput sa cedeze, iar “namolul” este deversat pe câmpul din apropiere. Mai mult decât atât, Statia de Epurare a avut autorizatie de mediu valabila pâna la sfârsitul anului 2010.

Fiasco de 14 milioane de euro



Nici nu s-au stins inca ecourile din ziua inaugurarii, ca noua statie de epurare a apelor uzate din Bacau are deja probleme. Mai exact, spun specialistii, din cauza temperaturilor scazute instalatiile au inceput sa cedeze.
Receptia statiei a avut loc in data de 25 noiembrie 2010. La momentul respectiv, edilii se laudau cu aceasta investitie realizata de Compania Regionala de Apa S.A. Bacau (operator regional) prin cofinantare cu Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare. Valoarea contractului a fost de 13,99 milioane euro. Acum, la nici doua luni de când primarul a taiat panglica, au inceput sa apara problemele. “Din cauza temperaturilor scazute s-a spart o teava la ingrosatorul de namol. In aceste conditii, tot namolul a fost preluat cu vidanjele si depozitat pe paturile de uscare ale statiei de epurare”, a declarat Iuliana Romaniuc, comisarul-sef al Garzii de Mediu Bacau.

Dau din colt in colt

In ciuda evidentelor, reprezentantii Companiei de Apa neaga acest fapt. Ei afirma ca a fost vorba de curatarea unor echipamente si nu de o defectiune tehnica. In acelasi timp, acestia au comunicat faptul ca instalatiile se afla in perioada de proba, timp in care defectiunile tehnice sunt inerente. “Statia de Epurare este inca in probe si, ca in orice perioada de probe, pot aparea probleme la instalatii. Se mai blocheaza o pompa, se mai regleaza un senzor, deci nu sunt probleme deosebite. Acum a fost vorba de curatarea unor echipamente din cadrul Statiei de Epurare, a unor camine care primeau namolul rezultat din procesul de epurare”, a afirmat Petrus Radulescu, directorul tehnic al Companiei de Apa Bacau.

Angajatii au dat bir cu fugitii

Realitatea din teren a fost insa cu totul alta. La vederea echipei Trustului Media Desteptarea, angajatii au incercat sa musamalizeze situatia. Astfel, vidanja care deversa de zor dejectii printr-o spartura a gardului si-a incetat brusc activitatea si a demarat in viteza. In urma lor au ramas insa urmele “activitatii” din cursul zilei.

Autorizatie expirata din 31 decembrie 2010

Situatia Companiei Regionale de Apa este mult mai complicata. Vechea autorizatie de mediu a expirat de la sfârsitul anului trecut, iar procedurile pentru obtinerea unei noi autorizatii dureaza chiar si 90 de zile. “Statia de Epurare din municipiul Bacau a avut autorizatie de mediu valabila pâna la data de 31 decembrie 2010. Putin inainte de sarbatori, Compania de Apa a depus documentatia in vederea reautorizarii statiei din municipiul Bacau. Dar, aceasta procedura de reautorizare dureaza chiar si 90 de zile”, ne-a declarat Paul Toderica, directorul Agentiei de Mediu Bacau. Reprezentantii Garzii de Mediu mai spun si ca cei de la Compania de Apa aveau de facut si un plan de management al namolului incepând cu anul 2011. “Acesta trebuia depozitat temporar, urmând ca dupa realizarea planului sa fie preluat de pe paturile de uscare inclusiv namolul vechi”, a explicat Iuliana Romaniuc.
La capitolul “avantaje” ale modernizarii Statiei de Epurare, edilii au titrat, cap de afis, “calitate ridicata a apei deversate, ceea ce conduce la un grad sporit de protectie a mediului – ecologizare a bazinuuil râului Bistrita in vecinatatea municipiului (…) Proiectul si executia s-au realizat la cele mai inalte standarde de calitate urmarind asigurarea unei functionalitati eficiente si de lunga durata”.
Alexandra Zaharia



spot_img