23 iulie 2024
Zona zeroMemoriaStabilimentul de Hidroterapie de la Slănic-Moldova, sub direcțiunea personală a savantului C....

Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova” (64)

Stabilimentul de Hidroterapie de la Slănic-Moldova, sub direcțiunea personală a savantului C. I. Parhon

*    la 150 de ani de la naștere și 55 de ani de la moarte

 Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit.  În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.



Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.

În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 3, Anul XII, Marți, 7 iulie 1915.

Din sumarul acestui număr: prim-plan cu Alexandru Iliescu-Olt, concesionarul Slănicului-Moldova; oficialități din Guvernul și Parlamentul României, în vizită la Slănic-Moldova; medicul, universitarul și mai apoi academicianul și omul politic, C. I. Parhon, coordonatorul medical al Stabilimentului de Hidroterapie; cu începere din acest nou sezon, Muzica militară a Regimentului 6 infanterie ,,Mihai Viteazul” este cea care va încânta auditoriul stațiunii.

Pe prima pagină a acestui nou număr apare din nou portretul concesionarului stațiunii, Alexandru Iliescu-Olt, cu doar câteva adăugiri, totul pentru a reliefa personalitatea sa și implicarea în buna administrare a așezământului balnear de la Slănic-Modova. Chiar din primele rânduri reiese faptul că autorul (M. Miereanu, care aici semnează ,,Redacția”) nu dorește să insiste prea mult asupra biografiei lui Al. Iliescu-Olt, ci mai degrabă, să arunce o privire asupra activității economice și sociale a acestui ,,om de inimă și neobosit pentru binele obștesc” (care la acea dată era și vicepreședinte al Camerei Deputaților). Această schiță de portret a concesionarului a fost prezentată mai pe larg, în episoadele nr. 60 și nr. 61 ale serialului. Al. Iliescu-Olt avea să moară peste doi ani (15 august 1917), ,,în floarea vârstei și a bărbăției”.

 

Iată că, luni, 29 iunie 1915, își face apariția la Slănic-Moldova, un alt important demnitar al statului, în persoana lui Alexandru C. Constantinescu (minsitru al Agriculturii și Domeniilor la acea dată), însoțit de M. Costinescu, prefectul județului Bacău, deputatul Cristea Cristoreanu și alți reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului României din acea perioadă.

,,Excelența sa și invitații săi au vizitat stațiunea, instalațiile de băi, parcul și pădurea, până aproape de frontieră (între 1699 și 1867 cu Imperiul Austriac, iar între 1867 și 1918, cu Imperiul Austro-Ungar, n. a.). În localitatea noastră, dl ministru a fost primit cu multă căldură, de C. L. Naumescu, inspectorul general al Slănicului și reprezentantul special al lui Al. Iliescu-Olt.

Dl ministru, vizibil mulțumit de cele constatate în localitatea noastră, a adresat cele mai măgulitoare aprecieri administrației băilor pentru progresele realizate. Domnul C. L. Nemescu a oferit cu această ocazie, la restaurantul Cazinoului Regal, o masă distinsului oaspete, la care au participat, în afară de persoanele sosite împreună cu domnia-sa, alți mulți invitați. Domnul ministru a părăsit Slănicul luni seara, cu promisiunea că, foarte curând, va reveni aici, pentru a gusta, timp câteva săptămâni, farmecul și binefacerile localității noastre”, se arată în articolul ,,Ministrul Al. C. Constantinescu, la Slănic”. Alexandru C. Constantinescu (1859-1926) a fost un avocat, politician și ministru român (a nu se confunda cu Alexandru ,,Alecu” Constantinescu), de mai multe ori ministru (de Interne între 1916-1918, al Agriculturii și Domeniilor în mai multe rânduri: 1909-1910, 1914-1916, „ad interim” 1918, 1922-1926, precum și al Industriei și Comerțului, între 1918-1919). Membru marcant al PNL, a urmat studii de drept la Paris, unde a obținut și titlul de Doctor. Inițial ajutor de primar (1882-1884), începe ulterior o carieră politică de succes, ca deputat (din 1901) și apoi senator liberal. A fost una dintre figurile controversate ale politicii românești. Un excelent „manevrier politic” și om de încredere al marelui Ion I. C. Brătianu, deloc lipsit de inteligență și de spirit, rămân memorabile mai multe sintagme ale sale, care definesc un anumit tip de politician lipsit complet de scrupule, fapt pentru care era cunoscut în epocă și sub apelativul de „Alecu Constantinescu-Porcu’”. S-a ilustrat și prin acțiuni reprobabile, cum ar fi episodul descris de Constantin Argetoianu în „Memoriile” sale, când în timpul retragerii în Moldopva din Primul Război Mondial, în condițiile unei acute lipse de material feroviar, acesta a rechiziționat o garnitură întreagă cu 17 vagoane pentru transportul averii personale, neuitând să-și ia în refugiu mobila sau murăturile! Moare în 1926, la moartea lui fiind reabilitat parțial chiar de inamicul său politic C. Argetoianu, care scrie tot în „Memorii” : „Moartea l-a reabilitat pe Alecu Constantinescu…”cu ocazia constatării că averea lăsată post-mortem de omul politic era foarte modestă.

Mai aflăm din acest  număr că se confirmă știrea potrivit căreia, dl Vasile G. Morțun (1860-1919), actualul ministru de interne, se va afla într-o nouă vizită în stațiune. Acesta a fost o figură marcantă și în lumea artistică a vremii sale, fiind un cunoscut publicist și colecționar de artă, dar și cel care a alcătuit o primă ediție a scrierilor lui Mihai Eminescu, intitulată ,,Proză și versuri” (1890) și a pregătit întâia ediție a operei lui Ion Creangă (,,Amintiri din copilărie și anecdote”, în 1882).

Și ca să fim în ton cu prezența unor oficialități în Slănicul-Moldovei, ziarul mai anunță și vizita dlui Gheorghe Ghe. Mârzescu, ,,unul dintre cei mai autorizați și iubiți fruntași ai lumii politice” (1876-1926). Fiu al unui cunoscut profesor universitar, avocat și om politic, Gheorghe Mârzescu (1834-1901), fiul său a avut parte de o bună educație: a urmat liceul și o parte dintre studiile universitare, la Facultatea de Drept din Iași. A finalizat studiile universitare în anul 1897, la București, obținând licența în drept, cu teza: ,,Condițiunea juridică a străinilor în România”.

A început studiile doctorale, la Paris, dar, nu le-a finalizat. În anul 1896 își începe cariera politică fiind numit șef de cabinet la Ministrul Cultelor și Instrucțiunii (condus de tatăl său). Cinci ani mai târziu, în anul 1901, devine membru al Partidului Național Liberal. A deținut mai multe funcții publice, una dintre cele mai importante fiind cea mai primar al orașului Iași. Conform celor spuse de Ion Gh. Duca, Gheorghe Mârzescu a fost ,,singura personalitate populară din acele vremuri deoarece, în calitate de primar al Iașului (1914-1916) și șef al organizației liberale locale, a făcut eforturi deosebite pentru încartiruirea refugiaților și aprovizionarea populației” (în Primul Război Mondial). Reamintim, acum mai pe larg, faptul că în calitate de ministru al justiției, Gheorghe Ghe. Mârzescu a elaborat în anul 1924 ,,Legea persoanelor juridice”, adoptată la 6 februarie 1924, prin care s-a autorizat desființarea partidelor și organizațiilor extremiste.

În aceste condiții, a fost trecut în afara legii și Partidul Comunist Român, la data de 6 aprilie 1924. Alte legi inițiate de către Gheorghe Mârzescu: ,,Legea privind dobândirea și pierderea naționalității române” (24 februarie 1924), ,,Legea pentru reprimarea unor infracțiuni contra liniștii publice” (18 decembrie 1924). Au fost și proiecte de legi nefinalizate, dintre care, amintim: Proiectul de cod al muncii, al cooperării și Proiectul legii sanitare, care, au fost adoptate în Parlament, mai târziu. O perioadă a locuit în casa în care a copilărit Vasile Alecsandri, imobil care, astăzi, adăpostește Muzeul Teatrului (inaugurat la 26 decembrie 1976). La data de 12 mai 1926, Gheorghe Mârzescu a părăsit această lume și își doarme somnul de veci în cavoul familiei din Cimitirul ,,Eternitatea” din Iași. Pentru a păstra vie memoria acestei personalități, școala generală situată în Iași, Bd. ,,Socola”, nr. 84, a devenit Școala Gimnazială ,,Gheorghe Mârzescu”. În condițiile în care anul școlar 2013 a marcat reorganizarea parțială a învățământului preuniversitar ieșean, această școală a făcut ,,corp comun” cu o altă unitatea de învățământ, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații, devenind Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații ,,Gheorghe Mârzescu”. (Pagina de Facebook a Colegiului Tehnic de Electronică și Telecomunicații ,,Gheorghe Mârzescu”, la https://www.facebook.com/123petra/posts/la-4-iulie-1876-s-a-n%C4%83scut-gheorghe-gh-m%C3%A2rzescu-cel-care-avea-s%C4%83-devin%C4%83-jurist-%C8%99/1713408898987055/).

În privința activității medicale din stațiune, ziarul ne informează că și în acest sezon, Stabilimentul de Hidroterapie se află pus sub direcțiunea personală a distinsului prof. dr. Constantin Ion  Parhon, specialist în endocrinologie și neuropsihiatrie (găzduit la Hotel ,,Zimbru). Ca asistent al domniei-sale, figurează dl dr. Ulmeanu, ,,doctorand, pe cât de conștiincios, pe atât de neobosit”. Se mai menționează și faptul că printre medicii oficiali ai Slănicului se mai numără și prof. dr. N. Cruțescu (1869-1944), din București, specialist în boli digestive.

Chiar dacă într-un episod anterior am pomenit despre medicul și profesorul C. I. Parhon (1874-1969), aș dori să revin un pic asupra personalității sale, mai ales că, în ziua de 9 august 2024, vom marca 55 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, iar pe 15 octombrie 2024, 150 de ani de la nașterea sa. Și, chiar dacă a fost controversat pentru activitatea sa politică, de militant socialist și susținător al Partidului Comunist Român (printre altele a îndeplinit funcția de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție echivalentă cu cea de șef al statului, dar retras din activitatea politică în 1952), rămâne, incontestabil, un savant de renume mondial, ,,părintele” endocrinologiei românești, autorul primei lucrări de endocrinologie din lume (realizată împreună cu Moise Goldstein), directorul Institutului de Endocrinologie (unul dintre primele create la nivel internațional) și creatorul primei catedre de endocrinologie din lume, la Facultatea de Medicină din București. În perioada 1913-1933, activează la Facultatea de Medicină din Iași, ca profesor universitar de neurologie și psihiatrie, iar mai apoi, de clinică endocrinologică, la Facultatea de Medicină din București, între 1933 și 1940; 1944-1958.

În paralel, continuă activitatea de director al Spitalului ,,Socola” din Iași și al Institutului pentru bolile nervoase, mintale si endocrinologice din București. În aceasta perioadă concepe și redactează peste 400 de lucrări științifice, care acoperă diverse domenii de interes medical: neurologie, psihiatrie, endocrinologie, genetică, ereditate, organogeneză, biologia vârstei, culturile ,,in vitro”, terapeutică, grafologie. În anul 1928 este ales membru corespondent al Academiei Romane, iar în anul 1939 devine membru titular şi preşedinte de onoare al acestui for ştiinţific. În anul 1935, Parhon devine membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti, în anul 1969 devine membru de onoare al Academiei de Ştiinte Medicale. A mai fost membru fondator al Societăţii de Anatomie din Bucureşti, al Societăţii de Biologie, al Societăţii Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie. În perioada 15 aprilie 1945 – 30 decembrie 1947 a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Radodifuziunii Române.

În perioada 1946-1961 a fost fără întrerupere deputat în Adunarea Deputaţilor şi, mai apoi, în Marea Adunare Naţională. În anul 1946, regele Mihai I înfiinţează Institutul de Endocrinologie cu numele „C. I. Parhon”, având iniţial sediul la Spitalul „Colentina”, apoi, după naţionalizarea spitalelor din anul 1948 şi-a mutat sediul la Sanatoriul de maici „St. Vincent du Paul”, din parohia Bisericii Franceze, de la Statuia Aviatorilor. La 30 decembrie 1947, după proclamarea Republicii Populare Române, Parhon a fost ales preşedinte al Prezidiului Republicii Populare Române, unde a activat până la 13 aprilie 1948, făcând parte dintr-un comitet interimar cu funcţii prezidenţiale, ales de Adunarea Deputaţilor, alături de Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ion Niculi. În perioada 13 aprilie 1948-2 iunie 1952, Parhon a îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române.

În anul 1948 a fost ales Doctor Honoris Causa al Universităţii Caroline din Praga, în perioada 1949-1957 a fost director al Institutului de Endocrinologie, iar între anii 1952-1957 a fost director al Institutului de Geriatrie. A fost ales membru al Academiilor de Ştiinţe din URSS, R. P. Bulgaria, R. P. Ungaria şi R.D.G, al societăţilor de endocrinologie din Paris, Moscova şi Praga, al Societăţii Estone de Neurologie, al mai multor societăţi din Paris (de neurologie, de psihiatrie, de medico-psihologie şi al Societăţii medicale a spitalelor). Nu în ultimul rând, i-a fost conferit titlul de ,,Erou al muncii socialiste”. În luna iunie 1952 a renunţat la activitatea politică, urmând să-şi dedice restul vieţii activităţii de cercetare ştiinţifică. A publicat numeroase volume între care menţionăm: „Secrețiile interne” (în colaborare cu Moise Goldstein), în 1909, „Manual de endocrinologie” (3 volume, în colaborare cu Moise Goldstein și Ștefan Milcu) între anii 1945-1949, „Bătrânețea și tratamentul ei”, în 1948, „Biologia vârstelor”, în 1955 şi „Opere alese” (5 volume), între anii 1954-1962. Parhon a trecut la cele veşnice la 9 august 1969, la Bucuresti, fiind înmormântat la Mausoleul din Parcul ,,Carol I”. Despre viaţa şi realizările sale, Parhon declara: „Socotesc că o formație sufletească echilibrată se dezvoltă din armonia dintre lectură și viață, dintre învăţământul teoretic și experiență. Experiența mea de viață a fost de la început bogată. Am trecut prin mai multe orașe, prin mai multe medii, prin mai multe școli. Și am avut tăria și perseverența, despre care vorbește naturalistul francez Cuvier, ca „prin studiu și atenție să alungi dezgustul pe care ți-l inspiră un vierme, pentru a putea analiza astfel viața și ființele, chiar cele mai puțin simpatice.” (Sursa: Articolul ,,Portret: C. I. Parhon – `părintele` endocrinologiei româneşti, fost preşedinte al Radiodifuziunii Române”, autor Răzvan Moceanu (Rador), publicat pe site-ul ,,romaniacultural.ro”, la https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/stiinta/portret-c-i-parhon-parintele-endocrinologiei-romanesti-fost-presedinte-al-radiodifuziunii-romane-id13772.html.

Referitor la divertismentul stațiunii, aflăm că Muzica militară a Regimentului 6 Infanterie ,,Mihai Viteazul”, care o înlocuiește pe cea a Regimentului 10 Artilerie, va încânta auditoriul, pe tot parcursul sezonului: ,,Nici vorbă că printre alte multe, deliciul vizitatorilor Slănicului este și superba muzică militară a Regimentul 6 Infanterie ,,Mihai Viteazul”, care se află în localitatea noastră. În zori de zi, la prânz și seara, această muzică, bogată în repertoriu și condusă artistic, farmecă lumea, inundând Slănicul, cu un potop de opere și melodii dumnezeiești”.

Da, interesant a fost și rămâne articolul ,,Franțuzismul la Slănic”, pe care însă, nu-l mai reiau, întrucât a fost prezentat în episodul 58.

Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;

Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.

Foto 1: Alexandru C. Constantinescu: Wikipedia.ro, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_C._Constantinescu#/media/Fi%C8%99ier:Alexandru_Constantinescu.jpg

Foto 2 și Foto 3: Gheorghe Ghe. Mârzescu: Pagina de Facebook a Colegiului Tehnic de Electronică și Telecomunicații ,,Gheorghe Mârzescu”, la https://www.facebook.com/123petra/posts/la-4-iulie-1876-s-a-n%C4%83scut-gheorghe-gh-m%C3%A2rzescu-cel-care-avea-s%C4%83-devin%C4%83-jurist-%C8%99/1713408898987055/).

Foto 4: Prof. dr. C. I. Parhon: Site-ul Spitalului Clinic ,,Dr. C. I. Parhon” Iași, la https://www.parhoniasi.ro/management/istoric-spital/dr-constantin-ion-parhon

Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

(Va urma)



spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri