In perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2013, ARDOR Moldova a organizat, la Slanic Moldova, cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului, Competitia nationala de dezbateri academice pentru studenti, eveniment care a adunat in competitie aproape 30 de studenti pasionati de dezbateri si oratorie din toate colturile tarii.
Competitia, care s-a desfasurat in formatul Parli (Parliamentary debate) si care a fost condusa de directorul de turneu Adi Anton, a fost câstigata de echipa Celsus, formata din Andra Curca si Andrei -Bogdan Petre, aceasta intâlnindu-se in finala cu echipa BiP, compusa din bacauanul Cristian Ghinghes si Mihai Paun (in finala, locul II).
Pozitia a III-a a fost impartita de echipele Clausim (Simona Furnica si Claudia Anca) si Cercetasii (Florentina Tertiu si Viorel Popa).
„A fost un eveniment foarte reusit, cu participanti seriosi, motivati si foarte implicati, progresând rapid de la o runda la alta, acceptând provocarea unor motiuni interesante”, a explicat Ciprian Zaharia, presedinte ARDOR Moldova.
Partenerii proiectului sunt Ministerul Educatiei, Consiliul National al Elevilor, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Casa Corpului Didactic Bacau si Asociatia Studentilor in Drept din Bucuresti.















