Răzvan Bibire

Am înțeles, s-au încăierat iarăși găștile care sunt nevoite să împartă un ciolan tot mai pitifelnic. Pretextul l-au găsit în mutarea ambasadei din Israel după cum vor americanii sau menținerea la Tel Aviv după cum vrea UE, adică nemții.

S-au scuipat unii pe alții, au bocit, au strigat-o pe “Doamna” să vină și să vadă ce antisemiți sunt unii sau ce urâți au freza ceilalți, au ieșit câțiva în stradă să ceară demisia premierului și au intrat pe pagina de Facebook a prim-ministrului israelian ca să-l înjure și să vadă toată lumea cât de proști suntem.

Și cu asta ce, mă-sa, am făcut? În afară de faptul că am mai aruncat o fumigenă peste adevăratele probleme ale societății? Poate că, statistic, România începe să arate mai bine decât în ultimii ani, însă, dacă un om are doi pui și un alt om nici unul, se cheamă că, statistic, fiecare are câte unul. Sunt câteva zone dezvoltate în țară, unde o anumită parte a populației o duce bine.

Dar, să nu uităm că, de exemplu, Clujul cel sclipicios vine la pachet cu Pata Rât, groapă de gunoi unde au fost aruncați dezmoșteniții sorții, ca să nu strice imaginea orașului.

Restul țării – în afară de București, Timișoara, Cluj sau Constanța – trăiește în condiții de sărăcie și șansele să îi fie mai bine sunt minime.

Societatea este construită pe bază de dezechilibre majore atât între clasele sociale, cât și între regiunile țării iar ideologia care ne este livrată nu ne permite să identificăm cauzele reale ale acestei situații. Suntem învățați că sărăcia are drept cauză puturoșenia oamenilor, nu lipsa de oportunități, proasta recompensare a muncii ori schimbarea legislației muncii în favoarea angajatorilor. E bine în România?

În nici un caz; de asta și pleacă lumea din țară, ca să muncească pe bani mai buni în afară. Poate clasa politică să schimbe situația? Teoretic, încă mai poate; dar am impresia că nu vrea. Pentru că are alte angajamente. Pentru că clasa politică românească primește ordine din alte capitale. Indiferent de culoarea politică. Iar acele capitale nu au nevoie de niște români independenți economic și stăpâni pe resursele lor.

Aici este miza importantă, nu în certurile de doi lei ale unora care ocupă vremelnic funcții în stat. Ei se ceartă acum, se vor împăca mai încolo, noi rămânem în continuare să cerșim în propria țară, o țară cu un potențial imens dar de care ne batem joc.