19 aprilie 2024
ActualitateScriitorul Viorel Savin, cetățean de onoare al Județului Bacău

Scriitorul Viorel Savin, cetățean de onoare al Județului Bacău

Județul Bacău are, de astăzi, un nou cetățean de onoare. Este vorba despre scriitorul Viorel Savin , cel care a primit această distincție, într-un cadru festiv, în ședința ordinară a Consiliului Județean. Președintele Sorin Brașoveanu a precizat, în expunerea de motive, că fiecare ținut are marile sale valori, iar în acest sens, județul nostru a fost binecuvântat să dăruiască un număr impresionant de mari personalități, în mai toate domeniile de activitate.

”În rândul acestor nume cu rezonanță, născute pe meleaguri băcăuane, un loc aparte îl are domnul Viorel Savin, dramaturg, poet, romancier, reputat om de cultură, recunoscut şi apreciat în tara şi în străinătate. În scrierile sale, a oglindit viața oamenilor din județul Bacău, frământările sociale şi spirituale ale locuitorilor acestei zone şi a promovat valorile băcăuane în lucrări care fac referire la remarcabili oameni de artă şi cultură ai județului Bacău, ca Sergiu Adam, Octavian Voicu, Ioan Măric, George Genoiu şi mulți alții. Consiliul Județean, cetățenii județului Bacău, cu toții suntem deosebit de onorați că avem șansa de a transmite respectul nostru profund şi admirația nemărginită domnului Viorel Savin, pentru prezenta permanentă în promovarea culturii, valorilor, excelenței şi înaltei morale în întreaga societate. Viorel Savin, scriitor şi cetățean activ al comunității băcăuane, este şi va rămâne o personalitate marcantă, cu care ne mândrim şi care merită întregul respect al cetățenilor județului nostru” a precizat președintele Brașoveanu.

Viorel Savin, s-a născut la data de 04 aprilie 1941, în localitatea Borzești, județul Bacău, şi-a dedicat întreaga activitate atât creației literare, cât şi promovării valorilor culturale băcăuane. A devenit cunoscut ca scriitor încă din anul 1962, când lucrarea sa de debut a obținut Premiul I al Casei Centrale a Creației. De atunci, a scris numeroase opere în proză, versuri, teatru, volume biografice, albume monografice, eseuri, publicistică etc., însumând 46 de volume tipărite la edituri de renume din tara, multe dintre acestea fiind traduse în limbile engleză, franceză şi germană, la edituri străine.



Piesele sale de teatru s-au materializat în 29 de spectacole de succes, jucate pe scene de prestigiu din tara, la posturile Televiziunii Române şi ale Radiodifuziunii Române, iar piesa „Doamne, fă ca Schnauzer să câștige!”, jucată la Teatrul „Pygmalion” din Viena („Oh Gott, tu dass Schnauzer wird!”), a fost apreciată de publicul austriac.

De asemenea, şi-a adus o impresionantă contribuție la surescitarea memoriei unui mare plastician român al perioadei interbelice, eliminat din viața artistică de regimul comunist, pictorul băcăuan Nicu Enea, despre care a scris trei importante volume şi, nu în ultimul rând, „Bătrâna şi hoțul”, piesă de teatru care a fost pusă în scenă la 9 teatre din țară şi a fost difuzată de 13 ori la Televiziunea Română.
A înființat revistele „Moldova”, „Opinia băcăuană”, „Cartea” „Teatrul românesc”, „Cabaret”, a inițiat şi organizat „Festivalul de datini şi obiceiuri al Văii Zeletinului” şi „Festivalul National de Creație şi Interpretare Teatrală – Slănic Moldova” şi a investit școlile din localitățile Horgești, Bibirești-Ungureni şi Târgu Trotuș cu nume ale unor mari personalități băcăuane.

Împreună cu oameni de suflet, dedicați culturii locale, reorganizează şi ambientează Casa Muzeu „George Bacovia”, în anul 1981, şi Casa Muzeu „Nicu Enea”, în anul 1986.

Este fondatorul Editurii „Casa scriitorilor”, al Asociației cultural-creștine „Preot iconom stavrofor Pavel Savin” şi al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.

Activitatea omului de cultură Viorel Savin este comentată elogios în peste 180 de articole publicate în reviste de profil din țară, iar cu privire la valoarea şi semnificația creației sale se fac referiri în renumite lucrări de istorie literară românească.

Pentru activitatea şi creațiile sale, Viorel Savin a fost răsplătit cu peste 20 de premii, distincții şi medalii, dintre care, menționăm: Diploma Asociației Oamenilor de Teatru şi Muzică pentru piesa „Fratele meu mut”, Diploma Ministerului Culturii pentru piesa „Greșeala”, Premiul pentru poezie la Festivalul National de Creație Literară „Mihail Sadoveanu”, Premiul I şi Medalia de aur pentru tragedia „Ovidiu la Tomis”, Premiul I şi Medalia de aur pentru comedia „Ginere de import”, Premiul I şi Medalia de aur pentru scenariul, regia şi scenografia spectacolului „Lecție de istorie”.

În anul 2004, Președinția României îi conferă domnului Viorel Savin, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler – Categoria A, pentru întreaga sa activitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri