Alternative pentru copii si parinti in vacanta scolara si nu numai
Programe tip „after-school”, inclusiv de asistare in efectuarea temelor si ajutor in aprofundarea acelor notiuni pe care nu si le-a insusit sau pe care nu le-a inteles in clasa elevul, toate asigurate de personal calificat, cluburi pe toate gusturile, ateliere de pictura si sculptura ce vizeaza dezvoltarea personala si a creativitatii artistice, scoala si gradinita de vara, club pentru adolescenti, petreceri aniversare tematice. Toate acestea sunt puse la dispozitia copiilor si parintilor ca o alternativa de a petrece timpul liber, mai ales acum in vacanta de vara, de Asociatia „Oblio” din Bacau.
Pentru o vacanta activa, Asociatia "Oblio" ofera copiilor, dar si parintilor alternative ideale de a petrece timpul liber. Pana pe 31 august sunt deschise aici Gradinita de vara (2-5 ani), Scoala de vara (6-10 ani) si Cluburile de vara (3-15 ani). "Si acum pe perioada vacantei de vara, dar si in restul anului, la Gradinita Oblio copilul are parte de caldura si siguranta, intr-o atmosfera relaxanta si placuta, unde invata regulile de viata si comportament adecvat de la educatori cu experienta in strategiile noi, moderne de predare-invatare. Tot aici, copiii vin in contact direct cu lumea inconjuratoare prin metode didactice conform programei in vigoare, cat si prin jocuri liber alese pe centre de activitate", a explicat presedintele asociatiei, Simona Rusu. La Scoala de vara programul este incarcat, iar in fiecare saptamana se organizeaza activitati tematice. Daca pana acum au fost Saptamana sportului, Saptamana cartilor, Saptamana gastronomiei, Saptamana prieteniei, Saptamana stiintelor, Saptamana muzicii si Saptamana calatoriilor pe glob, pana la sfarsitul lunii vor mai fi organizate Saptamana jocurilor (13 – 17 august) – cu jocuri de cuvinte, carti, minge, pe echipe, de inteligenta si logica, Saptamana artelor (20 – 24 august) – pictura, colaj, modelaj, ikebana, auditii muzicale, piese de teatru, dans si Saptamana de evaluare a activitatilor (27 – 31 august) – comunicare, desen, dans, petreceri.
Cluburi de distractie
Tot la Asociatia "Oblio" gasesti si cluburi de arta si creatie, de teatru, dans, balet, pictura, karate, canto, sah, aeromodele, Limba engleza, Limba germana, "matematica distracticva", clape, chitara, tobe, dar si minicluburi gen "Oblio cercetasi", "MesterX", de Breakdance sau "Experimentarium". "Sunt cluburi pentru juniori, adolescenti si senori. Relationarea dintre parinti si copii cunoaste transformari permanente, iar temerile cele mai mari ale parintilor sunt legate de anturaje nedorite, comportamente antisociale, prea mult timp in fata televizorului sau a calculatorului, prea multa «libertate». De aceea organizam aici si Clubul parintilor, Internet Caffe, aerobic pentru mamici, Tae Bo si Zumba", a mai spus Simona Rusu.
Petreceri la Oblio
Club „Oblio” organizeaza petreceri pentru copii si adolescenti, diferite evenimente si petreceri tematice, atat in locatia proprie cat si in alte spatii, cu animatori pentru copii (programe de animatie tematice, diverse si unice, jocuri, concursuri, disco-jocuri haioase, adaptate varstei). La acestea se adauga o gama de servicii diverse pentru o petrecere reusita (catering, inchiriere costume carnaval pentru copii si adulti, pictura pe fata, teatru de papusi, figurine din baloane modelabile, baloane de sapun, inchiriere tobogan gonflabil, piscina cu bile, fantana de ciocolata, karaoke, wii, air hockey, soccer, darts, aparat de fum, sistem de sonorizare).
Asociatia „Oblio”, situata pe strada Miron Costin, nr. 11, este intr-un spatiu deosebit, de 650 mp, dispus pe trei nivele, avand la dispozitie toate dotarile specifice si amenajarile necesare desfasurarii in cele mai bune conditii a tuturor activitatilor. Dispune de sala ce poate gazdui conferinte, workshop-uri, lansari de carte etc, o cafenea pentru parinti cu acces direct la internet, bucatarie proprie. Spatiul, monitorizat video, beneficiaza si de o curte interioara de 250 mp destinati activitatilor recreative.
Roxana Neagu















