20 iulie 2024
OpiniiEditorialȘCOALA,  INSTITUȚIA MAJUSCULELOR SUFLETULUI

ȘCOALA,  INSTITUȚIA MAJUSCULELOR SUFLETULUI

Nu pot scrie cuvântul ȘCOALĂ decât cu litere mari. Nu pot vorbi despre  ȘCOALĂ decât cu mâna în dreptul sufletului. Chiar și atunci când îi aud pe unii denigrând ȘCOALA, gândesc despre cea mai importantă instituție a Lumii tot cu majuscule. Dacă și păcătosul meu gând este tentat uneori să privească spre ȘCOALĂ cu litere pipernicite,  simt  dojana prietenilor mei, ELEVII, alături de care am mărșăluit, solidar, vreme de patru decenii și jumătate, prin infernul migrator al speranțelor. Ei sunt, împreună cu adevărații  truditori didactici și cu elevii dintotdeauna (nu și cu plimbătorii de catalog și cu mulții manageri politruci),  ȘCOALA.

     Nu pot plămădi niciodată judecăți de valoare despre ȘCOALĂ, decât întrebându-mă mereu dacă aceasta este vrăjită de știuta  provocare kantiană: ,,Ce trebuie știu? Ce trebuie să fac? Ce-mi este îngăduit să sper? Ce este omul?”  Despre ȘCOALĂ, e drept,  nu pot cugeta decât gândindu-mă la etalonul Spiru Haret, Ministrul, cel care s-ar întreba astăzi, între altele,  ce-i cu programele/ manualele astea mai stufoase decât vegetația Deltei, cu detectorul Drug Test ațintit către copii/ adolescenți, în vreme ce unii dintre stăpânii inelelor testării se droghează și la volan, ucigând mafiot-profesionist? Atunci când vorbesc despre ȘCOALĂ nu pot ocoli privirile aceluiași Haret, care mă tot întreabă cum de-au ajuns alde Aneta Spornic și Ligia Deca, hărăzite cu știutele lor virtuți, miniștri ai Învățământului.



     În dimineața aceasta, îngerii cei buni (nu e pleonasm) au rostit, pentru copiii și adolescenții porniți spre ȘCOALĂ, o rugăciune în care ,,ȘCOALĂ bună, cu suflet și SĂNĂTATE!” a  fost leitmotivul-vedetă.  Un înger mi-a șoptit că s-a rugat și pentru ,,ȘCOALĂ fără bullying… colegial, profesoral și ministerial”. Un altul  i-a rugat pe elevi, profesori și părinți să gândească ȘCOALA altfel decât în paradigma iohannisiană, ,,România educată”, vestejită și ipocrită, jefuită de  virtuțile încrederii într-un orizont optimist.

    Despre ȘCOALĂ nu pot gândi decât ca despre un altar al spiritului în care elevii, profesorii și părinții intră/ ies cu zâmbet mereu îmbobocit sau ca despre o catedrală ideală în care viului din om îi sunt acordate toate onorurile terestre. Dacă Suflet nu e, chiar și majusculele ȘCOLII se ofilesc. Sunt atât de îndrăgostit de ȘCOALĂ, încât am semnate în alb declarații de război pentru orice nimicnic nenorocit (pleonasm, desigur) care vrea să-i surpe virtuțile. Sunt atât de îndrăgostit de ȘCOALĂ, încât aș vrea să înalț mereu statui profesorilor grozavi, tuturor celor care trudesc vrăjiți de gândul că dacă ȘCOALĂ nu e, nimic nu e. De minunatul gând al lui Martin Luther –  ,,Acolo unde şcolile prosperă, totul prosperă” – ar trebui să ne aducem aminte nu doar la redeschiderea cursurilor, aruncându-l în mlaștina discursurilor demagogice,  ci în fiecare clipă.  

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri