Stiti cât inseamna o aruncatura de bat? Cam cât de la Gara in Cartierul CFR. La propriu. Ei bine, aceasta distanta nu este deloc atât de mica precum pare. Inseamna, de fapt, limita dintre doua lumi diferite, una urbana si una rurala, cu toate ca amândoua incap sub caciula Bacaului, intre limitele administrative ale urbei. Cartierul CFR apare mai degraba ca o lume linistita, straina de vuiet si zbuciumul de orasean, dar mai ales tacuta, atât de tacuta incât edilii uita uneori de ea si de problemele sale. Daca iei la pas stradutele, privelistea iti bucura sufletul, te indeamna chiar sa visezi la o casa pe aici, printre pomi si copertine de vita-de-vie.

Daca, insa, lasi boemia si te apleci mai atent observi ca diferenta dintre oras si cartierul sau rural este rugoasa, deloc placuta la vedere si la atingere. Asfaltul a ajuns pe destule strazi, dar mai exista inca ulite unde ploile lasa noroaie pâna la glezne. Canalizarea exista, dar e nereparata de multa vreme. Piata e in aceeasi stare de moarte clinica, vreo trei magazine mici se inghesuie aprig intre scoala si biserica, iar vedeta comertului pare sa fie pâinea, mare, rotunda si calda, de la brutaria din aceeasi zona. In rest, Dumnezeu cu mila, cum spun oamenii locului.

Majoritatea localnicilor sunt batrâni pentru care procurarea unui medicament, de exemplu, inseamna un adevarat chin, adica un drum pâna la o farmacie din oras. A fost cândva si in cartier o farmacie, dar a dat bir cu fugitii, ca nu avea vânzare. La fel au fugit si frizerul si cel care repara papucii si peste putin timp va fugi si Oficiul Postal cu totul, fiindca se va inchide. Un hâtru spunea ca n-are nici macar unde bea un coniac, si ca merge pâna in gara pentru asta. Printre atâtia fugari, un morar se incapatâneaza sa-si tina inca moara deschisa inca din 2004, cu toate ca aproape nimeni nu-i mai trece pragul, in afara de câtiva megiesi care au nevoie de malai pentru orataniile din curti. Vechiul cartier al Bacaului ii mai are printre “vedete” pe legatorul de carti, pe cultivatorul de rosii gigant ori pe inventatorul ce da viata te-miri-carei ruginituri.

Din loc in loc, printre casele batrânesti a mai aparut câte o vila. Un fel de intrusi care forteaza ideea ca si cartierul CFR e al orasului. Daca mergeti pe jos spre cartier nu treceti prin pasajul subteran din gara, ca e haznaua aurolacilor. Mergeti peste caile ferate, printre trenurile aflate in manevra, sa simtiti emotiile tari pe care le traiesc locuitorii cartierului când bat drumul la oras, la munca, sa se tunda, sa-si bea cinzeaca, sa-si ia medicamentele sau sa faca piata. E ca o calatorie intre doua lumi diferite, din oras spre o zona placuta, dar apasata de uitare, indecisa intre urban si zonele rurale din apropiere. Asa ca nu degeaba exista si locuitori ai cartierului CFR care ii invidiaza pe cei din Magura, Barati si Margineni, despre care spun ca au conditii edilitare mai bune.