In fiecare dimineata a zilei de miercuri, la Crucea Rosie vin, pe rând, zeci de tineri si batrâni care abia isi duc zilele. Aici primesc pâine si, de câte ori se poate, si alte produse alimentare. Cu acest ajutor, necajitii reusesc sa mai pacaleasca foamea. Rusinati de saracie, se strecoara usor pe usa sperând la o minune, la o marire a pensiilor, la un loc de munca pentru copii si nepoti.
Intra in curtea Crucii Rosii, de pe strada Oituz, ca niste umbre. Asteapta apoi sa fie poftiti in sala pe care o cunosc atât de bine. Vorbesc scurt si in soapta unii cu altii. Este miercuri si, ca in fiecare saptamâna, este ziua in care Crucea Rosie imparte pâine unor cazuri sociale disperate. In functie de câte guri sunt de hranit intr-o casa, oamenii primesc o franzela sau mai multe. Uneori li se mai dau si alte alimente, dupa cum reuseste organizatia sa colecteze de la bacauani. Alexandru Onofrei este tânar, dar greutatile l-au adus aici. „Nu ma descurc defel. Am cautat de lucru, dar nu gasesc decât munci cu ziua. Locuiesc in cartierul CFR, cu mama mea, bolnava de TBC. Trebuie sa o ingrijesc si sa fac rost si de bani. O data pe saptamâna vin aici pentru pâine si alte alimente.”
Povesti si lacrimi
Fiecare batrân are o poveste trista. I se citeste pe fata, in ochi, in strângerea disperata a mâinilor care tremura de boala, de emotie, de rusine. „Peste 20 de ani mi-am ingrijit sotul bolnav, ne-a povestit Virginia Aburel. Când a murit aveam peste 50 de ani. Cine sa ma mai angajeze? Acum am o pensie de 357 de lei. Fiica si nepotul nu gasesc de lucru. Cauta si tot cauta.” Elena Popa are 81 de ani, o multime de boli si o pensie de numai 309 lei, bani care nu-i ajung nici sa se hraneasca decent. Olimpia Constantinescu traiesete din si mai putin. Distinsa si purtând semnele unei elegante trecute, femeia spune cu recunostinta: „Fara Crucea Rosie nu stiu cum m-as descurca. Am un ajutor social de 125 de lei. Locuiesc la bloc, am cheltuieli de intretinere, trebuie sa manânc si eu ceva, sa iau tratament. Medicamente nici nu-mi cumpar pe toata luna, doar pentru cel mult 10 zile.” Plânge incet, in timp ce de pe scaunul de alaturi se aude: „Nu credeam sa ajung cu mâna intinsa.”
Tinerii nu-si gasesc de lucru in Bacau
Elena Nita vine sa ridice pâine pentru trei familii. Nu este vorba despre straini. „Sunt copiii si nepotii mei. Trei familii, adica 8 persoane, intr-un apartament. Asa traim. Din toti, eu am o pensie mititica, una din fete si un baiat au de lucru, iar ceilalti nu. E tare greu.” Sa pregatesti hrana din aproape nimic pentru atâtea guri este greu de imaginat. Bunica trece peste rusine si gaseste solutii. Prioritatea ei sunt nepotii cei mici. Pensia ei se duce pe hrana pentru copii. „Sunt cazuri cu adevarat disperate, ne-a spus Marcel Babliuc. Pentru a le ajuta am apelat la producatorii de pâine din judet. Unul dintre acestia a raspuns pozitiv si ne livreaza saptamânal 60 de pâini. Oameni in nevoie sunt foarte multi si ne-ar fi util sa urmeze exemplul acestui producator si altii.”
Doina Mincu
