Se spune că femeile care au o acuitate senzorială mare, simt imediat prezența unei rivale, așa cum a făcut Fermina, eroina lui Marquez din „Dragoste în vremea holerei”, un film minunat, pe care l-am văzut recent pe un post TV. Ea a mirosit rufăria bărbatului ei, a detectat o adiere de parfum care nu-i aparținea și gata, a trecut la atac. I-a spus omului că știe și i-a cerut imperativ să termine  cu relația extraconjugală, ceea ce soțul ei a executat fără să crâcnească (fiindcă era vinovat), salvându-și astfel căsnicia. Cele care nu au mirosul atât de fin, de copoi, aleg altă strategie, controlul permanent, fiind mereu pe urmele soților, deținând toate informațiile despre obiceiurile și anturajul acestora. Sunt însă și multe situații în care „relațiile extraconjugale se bazează pe complicitatea femeilor care acceptă o viață paralelă a bărbatului cu care trăiesc”.

Cele de mai sus sunt desprinse din noua carte a psihologului Aurora Liiceanu, „Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat”. O carte ușor de parcurs, scrisă cu simplitate, într-un stil direct, fără artificii literare. Pornind de la relatarea experiențelor sentimentale a două prietene, care aveau iubiți însurați, autoarea face mai multe observații pe marginea acestui tip de relație, care nu duce la nimic bun. Și asta pentru că, deși singurul gând al amantei este cum să-l despartă cât mai repede pe bărbat de soție,  ei nu consimt ușor la așa ceva. Bărbații sunt greu de despărțit, este concluzia psihologului. Dar poveștile spuse în carte relevă și adevărul că există multă duplicitate în viața amoroasă a oamenilor și că ea este acceptată de ambele părți, deși este inconfortabilă și generează multe frustrări.

Este prezentat și un caz care a produs senzație la ora când a fost făcut public: un celebru pilot american, Charles Lindbergh, avea, pe lângă familia oficială din Statele Unite, încă trei familii în Germania și o liotă de copii. O fiică a sa, americană, a devenit scriitoare și a încercat să-și înțeleagă tatăl, spunând că nu a fost un erou, ci un om pur și simplu, vânat de presă, mitologizat. A făcut demersuri pentru a-și cunoaște frații din Germania, i-a adunat cu cei din SUA,  asta după moartea tatălui și aflarea secretului acestuia. Pentru că ea credea că nu trebuie să trăim cu secrete, că nu e bine să avem lucruri ascunse și să nu vorbim. Dar nu a putut să răspundă la întrebarea: de ce este duplicitar un bărbat? Cum reușește să se descurce cu mai multe femei, de ce o face, ce tip de personalitate are, care sunt motivele și dorințele lui? Răspunsurile nu sunt deloc simple, fiindcă un om este o alcătuire complicată, complexă, având mai multe euri.

Ceea ce e cert, desprinzându-se din toate cazurile știute, este că starea materială bună favorizează acest tip de comportament, duplicitatea, în speță. „Duplicitatea este dificilă, spune psihologul, poate fi obositoare”. Trebuie să fii mereu atent, să nu uiți ce-ai spus, să nu-ți scape vreun porumbel și să te deconspiri. Unora le place însă să mintă, să se ascundă, să recurgă la tot felul de tertipuri, pentru a evita orice fel de constrângeri și adevărul, în ultimă instanță. Chestie de caracter, cred eu. Astfel de oameni, care se complac în promiscuitate, nu pot avea decât relații eșuate, asta e sigur, pentru că cele sănătoase presupun existența unor  reguli, sinceritate, comunicare, roluri bine definite, acceptate de comun acord.



PUBLICITATE