Se spune că femeile sunt mai eficiente în timpuri de criză. Când este vorba despre cele aflate în posturi de conducere, ei bine, s-a constatat că iau decizii raţionale, aplică cele mai bune măsuri, atent gândite, evitând riscurile majore. Sunt mai puțin impulsive şi orgolioase decât bărbaţii, n-o fac pe grozavele, sunt precaute și nu se aventurează în necunoscut. Nu m-a mirat, astfel, că sunt și tot mai mulți bărbaţi cărora nu le displace să aibă şefi femei, sunt câteva sondaje care constată asta. Sincer, m-am bucurat, pentru că niciodată nu am suferit „patriarhalii”, iar misoginii îmi sunt total antipatici, suspectându-i de serioase probleme, de suficienţă intelectuală, micime sufletească şi alte neajunsuri, unele de natură psihică, sexuală etc.

În fine, nu i-am avut vreodată la inimă nici pe indivizii resentimentari, ranchiunoşi, răzbunători, deşi se zice despre răzbunare că e foarte dulce şi că e comună tuturor oamenilor. Iar femeile sunt forte, de neîntrecut la acest capitol, chestiune de la care eu mă sustrag însă. Nu am fost niciodată preocupată de răzbunări, de revanșe. Doar de dreptate, pentru că am un foarte dezvoltat simț justițiar, de aceea am și ales să fac jurnalism. Pentru că nu mă împac deloc cu nedreptatea, cu abuzul de putere, cu ignoranța crasă și plină de tupeu, cu minciuna și cu impostura.

Apropo de tema răzbunării, ea este tratată, foarte aplicat, într-o cărțulie, „Suntem chit!” de Claire Gillman. Sub titlu de glumă sau depinde cum vreţi să o luaţi (e posibil să procedaţi la modul practic şi să vă inspiraţi din paginile cărţii), autoarea pune la dispoziția celor interesați vreo 300 de reţete de răzbunare. Pe capitole, găsim relatări despre răzbunarea feminină, masculină, din armată, din sport, de la locul de muncă, din studenţie, despre răzbunarea Mamei Natură, a obiectelor etc. Iar Mrs. Gillman susține că, la acest capitol, femeile au asul în mânecă şi sunt mari meştere în „arta răzbunării”. Mai ales când este vorba despre istorii sentimentale, e cât se poate de valabil vechiul dicton: „iadul nu are furia unei femei sfidate”.

Dar de ce vor unii să se răzbune neapărat, de ce sunt obsedați de asta? În carte se afirmă că ar fi vorba despre o încercare de a pune în ordine lucrurile, de a fi chit. Iar un doctor în psihologie, Stacey L.Nairn, spune că străvechea lege a talionului, „dinte pentru dinte”, ar fi o variantă mai bună decât creştineasca întoarcere a celuilalt obraz. În „Suntem chit!” sunt multe rețete de răzbunare pline de ingeniozitate și conținând o bună doză de umor. M-au amuzat, desigur, dar nu le-aș folosi nicicum. Nu-mi place să datoreaz nimic cuiva, pentru că sunt o fire foarte independentă și nu cultiv decât relațiile de egalitate, în niciun caz de subordonare, dar nici nu urmăresc să fiu chit cu cineva care mi-a făcut vreun rău.

La bine răspund cu bine, iar când sunt insultată, mă revolt, reacționez, nu joc starea de indiferență pentru că e falsă și nu-mi stă în fire (eu, dimpotrivă, sunt inflamabilă, hipersensibilă, și mă înfurii îngrozitor când sunt atacată cu josnicie), dar nici nu sunt obsedată de a fi chit într-o situație, de dragul revanșei. Doar restabilirea adevărului mă interesează, și nu îngădui să-mi fie lezată demnitatea.