În limbajul economic, o ofertă de preluare ostilă este o ofertă de preluare presupunând că firma vizată nu își dă acordul pentru lansarea ofertei, sau că acordul acelei firme nici nu a fost solicitat în acest sens. Practic, cel care a pus ochii pe o companie oferă acționarilor minoritari sume mai mari decât prețul pieței și reușește să strângă un pachet semnificativ de acțiuni care să-i permită să-și impună voința în AGA. Uneori, preluarea ostilă se face în condiții speciale, actionarii fiind forțați să-și vândă acțiunile cu ajutorul unor presiuni de diferite tipuri: politice, economice sau chiar cu recurgerea la violență.
În general, ofertele de preluare ostilă vizează companii care valorează mai mult dezmembrate și vândute la bucată decât dacă ar fi lăsate să funcționeze în continuare. Adică, acele firme dețin active care aduc un câștig mare într-un termen scurt: terenuri bune pentru afaceri imobiliare, metale care pot fi valorificate la fier vechi și așa mai departe.
Ceea ce se întâmplă, de câțiva ani în țară, face parte din categoria acestui gen de preluări ostile. O preluare la nivel național, ofertanții căutând să pună mâna pe activele valoroase. Pentru că mai există o metodă inginerească de forțare a vânzării: în compania vizată, directorii sunt “determinați” să cheltuiască aiurea fondurile firmei până când aceasta începe să aibă probleme financiare și e nevoită să vândă acțiunile la preț de nimic pentru a achita datoriile. Este ceea ce se întâmplă de câțiva ani în compania numită România SA. Managerii țării s-au apucat de împrumuturi nebunești, de cheltuit bani pe sisteme de armament, refuză să încaseze banii datorați de bănci, taie cheltuielile care ar fi adus profit și încearcă să vândă ultimele active rămase sub controlul statului.
O să le vândă, sunt sigur. În fond, asta vrea poporul, nu ne putem împotrivi voinței sale. Dacă poporul vrea să se arunce în fântână, putem noi să-l oprim? Doar că sunt niște probleme mai puțin vizibile acum, care o să ne lovească de nu o să mai știm ce e cu noi. De exemplu, dacă luăm Hidroelectrica, barajele sale nu au doar funcție energetică. Nu au fost construite doar să producă profit unor acționari, au fost construite în ideea de a face un serviciu public. Barajele produc energie electrică, dar, în același timp, furnizează apă pentru irigații, controlează efectele ploilor torențiale, oprind viiturile sau oferă apă de băut, cum e cazul barajului de la Poiana Uzului, de unde se aprovizionează Bacăul. O privatizare a Hidroelectrica va însemna că proprietarii vor urmări doar maximizarea profitului, adică să producă cât mai mult curent, deci să golească lacul, fără să se gândească la consecințe. O golire a lacului de la Poiana Uzului ar însemna, de exemplu, ca Bacăul să rămână fără apă.
Dar, cum spuneam, dacă poporul asta vrea, asta o să aibă. Pentru că, știți ceva?! Poporul merită asta. Merită să suporte consecințele deciziilor sale.
